- Home
- Economic
- CHICAGO, (17.03.2014, 18:54)
- Anca Dumitrescu
- Home
- Politic
- Economic
- Social
- Externe
- Sănătate
- Sport
- Life-Inedit
- Meteo
- Healthcare Trends
- Economia digitală
- Angajat în România
- Ieși pe plus
- Video
Atuul Rusiei în faţa sancţiunilor: Exporturi anuale de petrol şi gaze de 160 de miliarde de dolari
Statele Unite şi Europa au început să impună sancţiuni Rusiei din cauza anexării Crimeei, dar exporturile anuale de petrol şi gaze în valoare de 160 miliarde de dolari în aceste regiuni ar putea fi cea mai eficientă armă a lui Vladimir Putin pentru limitarea măsurilor punitive.
1217 afișări
Atuul Rusiei în faţa sancţiunilor: Exporturi anuale de petrol şi gaze de 160 de miliarde de dolari (Imagine: Mediafax Foto/AFP)
SUA şi aliaţii europeni au puţine mijloace pentru a-l opri pe Putin, chiar dacă au avertizat Rusia să nu anexeze Crimeea după referendumul de duminică, relatează Bloomberg.
Uniunea Europeană a impus luni interdicţii de călătorie şi îngheţări de active pentru 21 de persoane, iar preşedintele Barack Obama a emis un ordin prin care vor fi sancţionaţi şapte ruşi.
Rusia, cel mai mare producător de petrol din lume, a exportat în 2012 petrol, gaze şi carburanţi în valoare de 160 de miliarde de dolari, în SUA şi Europa.
ULTIMELE ȘTIRI
-
VIDEO. Un bărbat și-a dat foc în New York, în fața tribunalului unde se desfășoară procesul lui Donald Trump
-
Cîrstoiu: Nu am vrut niciodată să fac administraţie politică în Capitală
-
COMENTARIU Lelia Munteanu: Un bucheţel de rachete la aniversarea Ayatollahului Khamenei
-
Analist: Polonia şi România se vor confrunta cu o "Rusie întărită în luptă", capabilă să lovească mai uşor dacă Ucraina cade
Sancţionarea exporturilor ruseşti ar priva guvernul de la Moscova de valută, dar preţul pentru consumatorii europeni ar fi prea mare, iar planurile lui Putin ar putea să nu fie oprite, a declarat Jeff Sahadeo, director la Institute of European, Russian and Eurasian Studies, la Carleton University.
"Pe termen scurt (sancţiunile n.r.) ar fi foarte greu de pus în practică şi nu este clar dacă ar schimba comportamentul lui Putin. Dacă Occidentul ar recurge la cartea sancţiunilor energetice, problema ar fi cine va clipi primul", a spus Sahadeo.
Cancelarul german Angela Merkel a declarat săptămâna trecută că Germania este pregătită să suporte costul economic care ar însoţi sancţionarea Rusiei.
"Dacă Rusia va continua să se amestece în Ucraina, suntem pregătiţi să impunem noi sancţiuni", a declarat luni Obama, într-o conferinţă de presă.
Analişti ai Goldman Sachs Group, Bank of America şi Morgan Stanley consideră că Europa nu va susţine sancţiuni care ar limita exporturile de petrol şi gaze ale Rusiei.
Membrii europeni ai Agenţiei Internaţionale pentru Energie au importat din Rusia 32% din necesarul de petrol şi gaze, în 2012.
Anul trecut, UE, Turcia, Norvegia, Elveţia şi ţările balcanice au cumpărat din Rusia 30% din necesarul de gaze, majoritatea prin conductele care tranzitează Ucraina, potrivit datelor Departamentului Energiei al SUA.
Marc Lanthemann, analist la institutul de cercetări geopolitice Stratfor din Austin, Texas, consideră că nu se pune problema ca Europa să nu mai cumpere petrol şi gaze din Rusia.
Europa ar risca să repete încercarea eşuată, de acum şase ani, de penalizare a Kremlinului pentru războiul din Georgia, când nu a putut să impună sancţiuni, recunoscând dependenţa de energia rusească.
"Nu ne aşteptăm la sancţiuni prea dure", a spus Lanthemann.
Rubla, grivna şi alte monede regionale s-au depreciat din cauza escaladării conflictului ruso-ucrainean, dar piaţa petrolului nu reacţionează la posibilitatea ca livrările să fie afectate de petrol.
Petrolul Brent, de referinţă la bursa din Londra, este tranzacţionat luni la circa 107 dolari pe baril, în scădere faţă de date de 3 martie, când Parlamentul rus a aprobat folosirea forţei militare în Ucraina.
Crimeea, care a făcut parte din Rusia iar apoi din Uniunea Sovietică timp de peste două secole, înainte de prebuşirea URSS în 1991, a votat duminică pentru alipirea la Rusia. Referendumul a fost organizat după ce preşedintele ucrainean Viktor Ianukovici a fost demis şi s-a refugiat în Rusia.
"Partenerii noştri înţeleg că sancţiunile sunt un instrument contraproductiv", a declarat vineri ministrul rus de Externe Serghei Lavrov, după o întâlnire cu secretarul de Stat american John Kerry.
Sancţiunile energetice ar putea afecta clienţii Rusiei cel puţin la fel de mult ca pe Rusia însăşi, a arătat Judith Dwarkin, economist şef la ITG Investment Research în Calgarty. Ea a explicat că este o dublă legătură. Piaţa europeană este foarte importantă pentru Rusia, iar Rusia este foarte importantă pentru piaţa europeană.
În 2012, exporturile ruseşti de petrol şi gaze în UE au fost de 156,5 miliarde de dolari, sumă de 38 de ori mai mare decât a cheltuit SUA pe hidrocarburi din Rusia, potrivit Trade Map, statistică realizată de International Trade Centre cu sprijinul World Trade Organization şi ONU.
Citește pe alephnews.ro: Coreea de Nord ar fi capabilă să producă viruși și bacterii mortale. Ce informații dețin Statele Unite
Citește pe www.zf.ro: S-a terminat cu mersul obligatoriu la birou. ”Absolut toţi angajaţii vor să vină la birou când vor ei şi să lucreze de unde vor ei”
Citește pe www.zf.ro: Final de linie: A dispărut definitiv unul dintre cele mai cunoscute hipermarketuri din România
Citește și: Rusia recunoaşte independenţa regiunii Crimeea. Premierul separatist al Crimeei şi un amiral rus, vizaţi de sancţiunile Uniunii Europene - LIVE TEXT
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
S-a terminat cu mersul obligatoriu la birou. ”Absolut toţi angajaţii vor să vină la birou când vor ei şi să lucreze de unde vor ei”
Banca românească care a surprins pe toată lumea. Nimeni nu a crezut că a va merge aşa de bine, nici chiar liderii băncii
Oficial Direcţia Informaţii Militare: este un grad de probabilitate scăzut pentru o confruntare Rusia – NATO
FOTO. Grațiela e văduva lui Costel Corduneanu. Femeia e cu 20 de ani mai tânără decât fostul luptător și interlop
PROSPORT.RO
Împăcarea anului la înmormântarea lui Costel Corduneanu! Ce jurământ i-au făcut Adrian și Petronel Corduneanu ”Stăpânului Moldovei”
CANCAN.RO
Cât costă un kilogram din primele CĂPȘUNI româneşti, apărute deja în pieţe. Nu sunt chiar pentru orice buzunar
GANDUL.RO
Ministrul Justiţiei: La sfârşitul lunii martie cred că SIIJ poate fi desfiinţată. "Această Secţie şi-a ratat rolul pe care l-ar fi putut avea"
ULTIMA ORǍ
vezi mai multe