- Home
- Economic
- LONDRA, (08.08.2011, 17:14)
- Marius Oncu ,
- Home
- Politic
- Economic
- Social
- Externe
- Sănătate
- Sport
- Life-Inedit
- Meteo
- Healthcare Trends
- Economia digitală
- Angajat în România
- Ieși pe plus
- Video
BCE ar putea cumpăra obligaţiuni ale Italiei şi Spaniei de 850 miliarde de euro
Banca Centrală Europeană (BCE) ar putea cumpăra obligaţiuni ale Italiei şi Spaniei de 850 de miliarde de euro pentru a tempera criza datoriilor suverane din zona euro, potrivit estimărilor Royal Bank of Scotland (RBS), transmite Bloomberg.
118 afișări
BCE ar putea cumpăra obligaţiuni ale Italiei şi Spaniei de 850 miliarde de euro (Imagine: Mediafax Foto/AFP)
Măsura reprezintă un pas către o uniune fiscală, transformare căreia Germania i s-a opus de la înfiinţarea monedei unice.
În timp ce investitorii şi economiştii afirmă că vor fi necesare legături fiscale mai strânse şi transferuri financiare către ţările mai slabe din zona euro pentru a opri extinderea crizei, achiziţiile BCE de obligaţiuni ale Italiei şi Spaniei generează noi riscuri politice.
"Acest exerciţiu major de concentrare a riscului nu se va derula uşor, iar riscurile politice vot fi majore. Acesta ar putea fi pasul dureros, dar necesar, pentru crearea unui instrument unic destinat împrumuturilor, însă preţul ar putea fi pierderea suveranităţii", a scris, într-o notă de cercetare, economistul şef al RBS, Jacques Cailloux.
ULTIMELE ȘTIRI
-
VIDEO. Momentul când Raisi a fost găsit după prăbușirea elicopterului. Ce detaliu a contribuit la identificarea sa
-
Guvernatorul adjunct al Harkovului: Rusia controlează 60% din oraşul Vovceansk. 10.500 de civili au fost evacuaţi din regiunea Harkov din cauza ruşilor
-
Protest pro-Palestina la Universitatea din Bucureşti, după modelul celor din SUA. Reacţia Universităţii
-
Netanyahu reacţionează la decizia procurorului Curţii Penale de la Haga privind mandatul de arestare împotriva sa: demersul este ,,absurd"
Reticenţele liderilor din zona euro de a crea o uniune fiscală federală după modelul Statelor Unite au reprezentat un handicap care a alimentat dezechilibrele economice în zona euro, au afirmat analişti şi investitori, inclusiv miliardarul american George Soros. Germania, cea mai mre economie din zona euro, s-a opus timp îndelungat unui astfel de pas, argumentând că ar descuraja statele membre să implementeze un model bugetar riguros.
"Nu avem nevoie de o uniune fiscală şi trebuie să ne opunem, deoarece ar marca o disoluţie a responsabilităţilor", a afirmat, într-un interviu, Michael Meister, purtător de cuvânt pe domeniul financiar al Partidului Creştin Democrat, din care face parte cancelarul german, Angela Merkel.
Rezultatul eforturilor de luptă împotriva crizei ar putea hotărî dacă euro evoluează sau eşuează din cauza temerilor că statele membre sunt prea diverse pentru a fi unite într-o monedă unică, întrucât unele nu vor să respecte regulile, în timp ce altele nu vor să ajute ţările care se confruntă cu probleme.
"Ar trebui o discuţie mai profundă în privinţa dinamicii trendurilor de creştere şi a politicilor în zona euro. Pe viitor, trebuie implementate, gradual, măcar o serie de politici fiscale şi de finanţare la nivelul zonei euro", a declarat Francesco Garzarelli, analist la Goldman Sachs.
Parlamentarii germani au respins, săptămâna trecută, o propunere a preşedintelui Comisiei Europene, Jose Barroso, pentru majorarea resurselor Facilităţii Europene de Stabilitate Financiară, înfiinţată anul trecut pentru a opri contagiunea crizei din Grecia. Până în prezent, au fost utilizate fonduri de aproximativ 256 miliarde de euro din totalul de 440 de mjiliarde de euro.
În Italia, premierul Silvio Berlusconi este criticat pentru că ar fi predat suveranitatea ţării pentru a primi sprijin extern.
Guvernul de la Milano a cedat puterea pieţelor financiare şi oficialilor de la "Bruxelles, Frankfurt, Berlin, Londra şi New York", a scris într-un editorial, în cotidianul Corriere della Sera, fostul comisar european Mario Monti.
BCE a cumpărat, luni, obligaţiuni ale Italiei şi Spaniei, determinând declinul randamentelor, au declarat cinci surse apropiate tranzacţiilor.
Potrivit datelor BCE, banca a cumpărat deja obligaţiuni ale Greciei, Portugaliei şi Irlandei în valoare de 77 miliarde de euro. BCE şi Facilitatea Europeană pentru Stabilitate Financiară, care va putea cumpăra obligaţiuni, trebuie să sprijine Italia, care are datorii de 1.800 de miliarde de euro, mai mult decât Spania, Grecia, Irlanda şi Portugalia la un loc.
Citește pe alephnews.ro: Ambasadorul Israelului la ONU critică momentul de reculegere ținut de ONU pentru „ucigașul în serie” Raisi: „Ce urmează? Un moment de reculegere pentru Hitler?”
Citește pe www.zf.ro: Lovitură de teatru: Dezvoltatorul de jocuri Gameloft închide studioul din Cluj. Toţi cei 136 de angajaţi sunt concediaţi
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
Adrian Sârbu: Biserica Ortodoxă Română este o corporație, iar Patriarhul Daniel este supermanagerul, întâiul CEO al țării
Lovitură de teatru: Dezvoltatorul de jocuri Gameloft închide studioul din Cluj. Toţi cei 136 de angajaţi sunt concediaţi
Oficial Direcţia Informaţii Militare: este un grad de probabilitate scăzut pentru o confruntare Rusia – NATO
FOTO. Cea mai bogată româncă are o avere de peste 800.000.000 de euro și arată impecabil la 66 de ani
PROSPORT.RO
Cabral, 'pus pe hold' de o… blondisancă! Ce mai contează că e adjudecat + copii acasă? L-a ispitit grav!
CANCAN.RO
Două ZODII vor fi favoritele astrelor în luna iunie. Nativii acestora vor fi extrem de împliniți luna viitoare
GANDUL.RO
Ministrul Justiţiei: La sfârşitul lunii martie cred că SIIJ poate fi desfiinţată. "Această Secţie şi-a ratat rolul pe care l-ar fi putut avea"
ULTIMA ORǍ
vezi mai multe