Banca centrală a publicat în sesiunea precedentă o referinţă de 4,1333 lei/euro, cel mai înalt nivel de la începutul lunii aprilie.
Leul a continuat să se aprecieze în raport cu moneda americană, iar paritatea a coborât cu 1,25 bani, de la 2,9189 lei/dolar la 2,9064 lei/dolar.
Piaţa a deschis la 4,1290 – 4,1310 lei/euro, aproape de nivelul de joi seară, când schimburile se perfectau la 4,1280 – 4,1305 lei/euro.
Cotaţiile au scăzut în prima oră de tranzacţionare, pe volume foarte reduse de transfer, până la un minim de 4,1240 – 4,1260 lei/euro, în linie cu evoluţia valutelor din regiune, care afişau şi ele câştiguri modeste, ca urmare a întăririi euro în faţa dolarului.
Ulterior, cursul a revenit peste 4,13 lei/euro, sentimentul pozitiv din regiune fiind deteriorat după anunţul potrivit căruia Fitch Ratings a retrogradat perspectiva ratingului datoriilor pe termen lung ale Japoniei, „AA”, de la stabilă la negativă, din cauza creşterii datoriilor guvernamentale.
Dobânzile afişate de băncile comerciale pentru plasamentele pe termen de o zi au urcat la 4,26 – 4,76%, de la 4,00 – 4,5% joi. Randamentele afişate pentru depozitele cu scadenţă la o săptămână au crescut şi ele, de la 4,18 – 4,68% la 4,28 – 4,78%.