Bursa Română de Mărfuri depăşeşte pragul de 5% deţinere din Bursa de Valori Bucureşti

Bursa Română de Mărfuri (BRM), care desfăşoară activităţi pentru organizarea şi desfăşurarea tranzacţiilor pe piaţa gazelor naturale din România, a depăşit uşor pragul de deţinere de 5% din capitalul social al Bursei de Valori Bucureşti (BVB), operatorul pieţei de capital, scrie Ziarul Financiar.

Urmărește
84 afișări
Imaginea articolului Bursa Română de Mărfuri depăşeşte pragul de 5% deţinere din Bursa de Valori Bucureşti

Astfel, investiţia BRM în capitalul social al Bursei de Valori se ridică la aproximativ 22 mil. lei. BRM are 443.140 de acţiuni ale operatorului pieţei de capital, potrivit unei raportări de vineri seară de după închiderea şedinţei de tranzacţionare de la Bursa de Valori.

În 2015, Bursa Română de Mărfuri a primit autorizarea din partea Autorităţii de Supraveghere Financiară (ASF) pentru a funcţiona ca societate brokeraj, demers necesar pentru a putea administra un sistem alternativ de tranzacţionare (ATS) pe care în viitor să fie cotate instrumente financiare derivate cu activ suport mărfurile.

Bursa de Valori de la Bucureşti a renunţat la piaţa de derivate în 2013, însă intenţionează să le relanseze odată cu implementarea Contrapărţii Centrale. Pentru ca tranzacţionarea derivatelor să fie posibilă, BRM va trebui să se conecteze la Contraparte Centrală, instituţie menită să asigure decontarea acestor tranzacţii.

Cele mai mari Contrapărţi Centrale specializate pe decontarea tranzacţiilor de derivate pe mărfuri sunt cele din Statele Unite ale Americii, Anglia şi Germania.

În prezent, BRM este folosită mai ales de instituţiile publice care au nevoie de o licitaţie oficială pentru materiile prime pe care le achiziţionează, şi deloc de către investitorii financiari.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici