Calendar fiscal | Ce impozite se achită şi ce declaraţii fiscale se depun până la 25 iulie

Marţi, 25 iulie, este ziua în care trebuie depuse mai multe declaraţii fiscale, cum ar fi formularul 112 – “Declaraţia privind obligaţiile de plată a contribuţiilor sociale, impozitului pe venit şi evidenţa nominală a persoanelor asigurate”, dar şi plătite anumite impozite.

1568 afișări
Imaginea articolului Calendar fiscal | Ce impozite se achită şi ce declaraţii fiscale se depun până la 25 iulie

Calendar fiscal | Ce impozite se achită şi ce declaraţii fiscale se depun până la 25 iulie

Plata anticipată a 50% din impozitul pentru venituri din închirierea în scop turistic a camerelor situate în locuinţe proprietate personală (prima rată), dar şi efectuarea plăţii anticipate privind impozitul pe profit, aferentă trimestrului II 2017 sunt câteva din obligaţiile contribuabililor menţionate în calendarul fiscal, în ziua de 25 iulie, una dintre cele mai încărcate zile ale anului fiscal:

- Plata impozitului reţinut la sursă în luna precedent

- Depunerea Decontului special de taxa pe valoarea adăugată pentru luna precedentă - Formularul 301

- Efectuarea plăţii anticipate privind impozitul pe profit, aferentă trimestrului II 2017

- Efectuarea plăţii anticipate de 50% din impozitul pentru venituri din închirierea în scop turistic a camerelor situate în locuinţe proprietate personală (prima rată)

- Depunerea Declaraţiei privind obligaţiile de plată la bugetul de stat - Formularul 100

- Depunerea Declaraţiei privind distribuirea între asociaţi a veniturilor şi cheltuielilor - Formularul 104

- Depunerea Declaraţiei privind obligaţiile de plată a contribuţiilor sociale, impozitului pe venit şi evidenţa nominală a persoanelor asigurate - Formularul 112

- Depunerea Declaraţiei informative privind impozitul pe veniturile din transferul proprietăţilor imobiliare din patrimoniul personal, aferente semestrului precedent - Formularul 208

- Depunerea Declaraţiei privind veniturile sub formă de salarii din străinătate obţinute de către persoanele fizice care desfşoară activitate în România şi de către persoanele fizice române angajate ale misiunilor diplomatice şi posturilor consulare acreditate în România pentru luna precedentă - Formularul 224

- Depunerea Decontului de taxă pe valoarea adăugată - Formularul 300

- Depunerea Declaraţiei privind sumele rezultate din ajustarea/corecţia ajustărilor/regularizarea taxei pe valoarea adăugată - Formularul 307

- Depunerea Declaraţiei privind taxa pe valoarea adăugată datorată de către persoanele impozabile al căror cod de înregistrare în scopuri de taxă pe valoarea adăugată a fost anulat conform art.316 alin. (11) lit. a) - e), lit. g) sau lit. h) din Legea 227/2015 privind Codul fiscal - Formularul 311

- Depunerea Declaraţiei recapitulative privind livrările/ achiziţiile/ prestările intracomunitare de bunuri pentru luna precedentă - Formularul 390 VIES

- Depunerea Cererii de restituire a accizelor în cazul vânzărilor la distanţă pentru trimestrul precedent - Anexa nr.39 din normele metodologice de aplicare a prevederilor titlului VIII din Codul fiscal

- Depunerea notificării pentru încetarea aplicării sistemului TVA la încasare - Formularul 097

- Plata taxei anuale pentru autorizaţia de exploatare a jocurilor de noroc (sumele care rezultă din aplicarea procentelor prevăzute în anexă la veniturile estimate de operatorul economic, dar nu mai puţin decât taxa anuală minimală - până la data de 25 inclusiv a lunii următoare celei în care documentaţia a fost aprobată; în cazul în care, în cursul anului de autorizare, încasările efective depăşesc încasările estimate prin documentaţia prezentată la data autorizării, taxa se va recalcula prin aplicarea cotei procentuale asupra încasărilor efective cumulate de la începutul perioadei de autorizare. Recalcularea se va efectua lunar, începând cu prima lună în care se înregistrează depăşirea rezultatelor estimate. Încasările efective cumulate şi taxa plătită de la începutul perioadei de autorizare până la finele lunii precedente celei pentru care se face regularizarea se va declara şi plăti până la data de 25 a lunii următoare).

 

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici