Care este riscul apariției unei penurii de carburanți la pompă, în contextul măsurilor anunțate de Guvern. Explicațiile lui Dumitru Chisăliță, președintele AEI

Plafonarea marjelor pentru scăderea prețului final la carburanți, măsură prefațată luni de Guvern, este intervenția „inteligentă” a statului care lovește selectiv, consideră specialistul în energie Dumitru Chisăliță, într- analiză transmisă luni jurnaliștilor.

Contactat de Mediafax pentru a clarifica eventualul impact asupra importurilor, respectiv asupra disponibilității carburanților în perspectivă, președintele AEI spune că penuria ar putea să se instaleze, dar nu în acest moment.

„Deci există un astfel de risc (să apară penuria – n.r.), dar nu cred că este specific momentului de astăzi. Cred că undeva într-un interval, poate de o lună sau maxim două, da, atunci va fi foarte probabil. De ce? Pentru că dacă lucrurile vor rămâne așa cum sunt astăzi, adică dacă blocajele acestea vor exista în continuare, într-adevăr, vor fi țări și consumatori dispuși să ofere tot mai mult, deci chiar mai mult decât rezultă dintr-un calcul contabil. Apărând acest lucru, într-adevăr, companiile se vor reorienta. Adică eu mă aștept ca, dacă lucrurile vor continua așa în circa maxim două luni, sau înceapă să apară penuria, apărând penuria, cererea va fi mare, oferta mică, iar la momentul acela, da, orice intervenție de genul acesta în piață determină reorientarea, rerutarea a cantităților de țiței și sau motorină. Dar nu există astăzi riscul acesta, din punctul meu de vedere”, a explicat Dumitru Chisăliță, pentru Mediafax.

Cu cât va scădea prețul și pentru cât timp

Președintele AEI consideră că măsurile anunțate de Executiv sunt inechitabile, spre deosebire de cele luate, de exemplu acum patru ani, când, pe fondul creșterilor-record ale prețurilor la pompă – după declanșarea războiului din Ucraina, statul român a acordat șoferilor o reducere de 50 de bani la fiecare litru de carburant, din care jumătate era suportată de stat și cealaltă de operatorul economic, pentru șase luni, din 1 iulie în 31 decembrie 2022.

„Mai apare o problemă legată, dacă vrei, hai să spunem, de gentleman. Adică măsurile acestea sunt măsuri care sunt exclusiv făcute de alții. Adică eu, stat, vin, dau niște măsuri, dar măsurile trebuie să le fac alții. Eu nu fac nimic, eu nu dau nimic de la mine, eu iau tot banii ăia pe care îi luam și înainte. Adică este o abordare total inechitabilă. Or asta va aduce o sfidare și mai mare la nivelul companiilor, pentru că dacă îți aduci aminte, în 2022 a fost o chestie echitabilă. Eu dau 25 de bani, tu dai 25 de bani, adică da, fac un efort și tu faci un efort. Dar când eu vin și zic: «Fii atent, doar tu să faci un efort», în condițiile în care da, s-ar putea ca slovenul să zică: «La mine nasol, ia haideți voi la mine cu produse» sau ungurul sau, nu știu, cei din Bahamas sau de unde or fi, da, deci la un moment dat se vor reruta. Nu-i mâine pericolul ăsta. Undeva în 30-60 de zile văd un pericol real pe treaba asta, dar inclusiv din această perspectivă a abordării neechitabile a subiectului. Doar tu să faci efort. Nu este deloc în regulă mesajul acesta”, a explicat Dumitru Chisăliță.

Dată fiind lipsa unor informații concrete din partea autorităților, specialistul crede că cel mai probabil reducerea va fi operată printr-o modificare de acciză, dar un proiect va fi anunțat de Executiv.

Potrivit lui Dumitru Chisăliță, marja comercială în momentul de față la motorină este de circa 9%, ponderea costului aditivării motorinei este de 2-3%, reducerea la jumătate a acestora ar însemna o reducere a prețului de 5%, adicp un preț mediu la motorina standard de 9,41 lei/litru cu TVA inclus, nu de 9,91 lei/l.

„Dacă apare ordonanța, o să vedem o scădere a prețului. Din calcule mele, grosier, așa a fost cam 50 de bani, dar pe trendul de creștere a prețului săptămâna viitoare sau mă rog, prima săptămână din aprilie vom avea tot prețul de astăzi. Adică  zic că va fi o burtă așa, după care lucrurile vor reveni tot la nivelul prețurilor de azi”, a explicat președintele AEI.

Provocări pentru aducerea în țară a stocurilor strategice

Pentru acoperirea necesarului de consum, România are stocuri de urgență care ajung, ca urmare a verificărilor detaliate joia trecută, la peste 2 milioane tone echivalent petrol (tep). Acestea sunt gestionate de Ministerul Energiei în calitate de Autoritate Competentă pentru constituirea și menținerea rezervelor minime de țiței și de produse petroliere pentru situații de urgență în piața petrolieră.

Potrivit Ministerului Energiei, gradul de realizare actualizat al stocurilor de urgență este de peste 102%, aproximativ jumătate din stocuri fiind în țară și restul în state de pe teritoriul Uniunii Eurropene.

„Titularii obligației de stocare au obligația să asigure, în mod continuu, disponibilitatea și accesibilitatea din punct de vedere fizic a stocurilor pentru care au obligația de stocare, pe întreaga perioadă de valabilitate a obligației de menținere a acestora. Stocurile de urgenţă menţinute pe teritoriul României pot asigura consumul intern pentru aproximativ 45 de zile, iar stocurile menţinute în extern, prin delegare, o perioadă de timp similară, totalul fiind de 90 de zile”, explica Ministerul Energiei.

Și asta pentru că, potrivit art. 11 in Legea nr. 85/2018, fiecare titular al obligaţiei de stocare va îndeplini obligaţia de stocare prin constituirea şi menţinerea, pe teritoriul României, în mod direct sau prin delegare, a cel puţin 50% din stocurile minime pentru care are obligaţia de stocare.

Conform legii, în cazul declarării unei situații de urgență, stocurile minime obligatorii trebuie refăcute. Mai exact, articolul 15 din Legea nr. 85/2018 privind constituirea şi menţinerea unor rezerve minime de ţiţei şi/sau produse petroliere arată că titularii obligaţiei de stocare trebuie să asigure reconstruirea stocurilor minime pentru care au obligaţia de stocare în termen de 30 de zile de la data diminuării sau lichidării; în cazurile în care diminuarea sau lichidarea intervine ca urmare a declarării unei situaţii de urgenţă deosebită, a unei situaţii de criză locală sau a unei disfuncţionalităţi majore în aprovizionare, reconstituirea stocurilor se face în termen de 60 de zile de la încetarea situaţiei de urgenţă deosebită, a situaţiei de criză locală sau a disfuncţionalităţii majore în aprovizionare.

„Problema aici în felul următor: majoritatea stocurilor sunt niște tichete, sunt niște hârtii. Depinde ce scrie mai departe în acel ticketing. Adică în cât timp se transformă hârtia în cantitate. Este un aspect. Al doilea aspect ține de existența unor măsuri similare de limitare a exporturilor de motorină, benzină din alte țări. Pentru că dacă guvernul ia hotărârea respectivă de a nu da drumul, nu ajung niciodată”, explică Dumitru Chisăliță.

În acest context, specialistul a detaliat costurile, imediate și pe termen lung, ale delegării stocurilor în afara țării.

„Problema mare este de ce s-a ajuns aici. E marea întrebare. De ce o țară care are infrastructură trebuie să plătească altora să țină ceea ce de urgență ar trebui să țină în țară, are în țară unde să țină și, mai mult, ar fi făcut și ceea ce se laudă e toți politicienii, dezvoltarea economică, nu?, că asta înseamnă de fapt contribuția la dezvoltarea economică. Asta e marea întrebare: noi ne batem cu pumnul în piept cum ne vom dezvolta noi economic și mergem și dăm bani la alții să ne țină motorina de urgență care ar trebui să fie la tine în țară și îi lași pe cei de la tine în țară fără adaugi comercial. Deci e o mare întrebare”, a detaliat președintele AEI.

Astfel, sunt implicate mai multe costuri, pe lângă cele cu transportul în țară.

„Până la transport, e logistica, pentru că ție îți trebuie logistică, îți trebuie punct de încărcare, îți trebuie depozitare, îți trebuie trenul să transport, îți trebuie punct de descărcare, îți trebuie perioadă de rafinare. Tu, de exemplu, dacă aduci astăzi în țară țițeiul, tu trebuie să-l mai ții 20 de zile până pornești rafinării. Adică n-ai făcut nimic pe partea asta logistică. Deci una este abordarea la modul general, alta e abordarea de la oră la oră și de la zi la zi, deci diferența este foarte mare de dinamică. Cum se spune în energie, este balanță și bilanț. Balanța e lunară, e anuală, bilanțul este la nivel de oră. Pe mine bilanțul mă interesează, nu balanța. Pot să stau foarte bine la nivel de an, dar în ora asta să nu am”, a conchis Dumitru Chisălită pentru Mediafax.

Pe cine ajută plafonarea

Revenind la măsurile prefațate de Guvern, conform analizei trimise de președintele AEI, plafonarea marjelor este prezentată drept mai echilibrată.

„Nu mai controlezi direct prețul final și nici nu renunți la venituri fiscale. În schimb, limitezi cât pot câștiga companiile pe lanțul de distribuție. La nivel de discurs, este măsura perfectă, statul nu „intervine brutal”, ci doar „corectează excesele”. În realitate, însă, nu corectează piața — ci o rearanjează în favoarea celor mai puternici”, consideră Dumitru Chisăliță:

Potrivit acestuia, argumentul pro este o aparentă echitate și control al „profiturilor excesive”.

„Susținătorii plafonării marjelor vin cu un argument intuitiv și popular: de ce ar trebui ca, într-o criză, companiile să își crească profiturile pe spatele consumatorilor?

Măsura are câteva avantaje reale:

• limitează creșterile speculative pe lanțul de distribuție;
• păstrează funcționarea pieței (spre deosebire de plafonarea prețurilor);
• nu afectează direct veniturile bugetare (spre deosebire de reducerea accizelor).

În plus, este ușor de vândut politic: nu lovești în piață, lovești în „lăcomie”.

Argumentul contra este iluzia că marjele pot fi „înghețate” fără consecințe

Problema este că marja nu este un simplu adaos arbitrar. Ea acoperă costuri logistice, riscuri, variații de aprovizionare, investiții.

Când plafonezi marjele, nu elimini aceste realități — le comprimi artificial.

Iar reacția pieței nu întârzie.

Companiile mari, integrate și cu putere de piață, au multiple modalități de a compensa:

• mută costurile pe alte produse;
• optimizează contabil marjele între subsidiare;
• negociază mai agresiv cu furnizorii mai mici;
• reduc costuri în zone mai puțin vizibile (calitate, servicii, investiții).

Pe scurt se respectă regula pe hârtie și o ocolesc în practică.

În schimb, companiile mici nu au aceste opțiuni:

• au costuri fixe mai ridicate relativ;
• nu au putere de negociere;
• nu pot redistribui pierderile în alte segmente.

Rezultatul? Plafonarea marjelor devine un mecanism de selecție: întărește jucătorii mari și elimină concurența mică.

Exemplu tipic de distorsiune

Imaginați-vă două companii:

• una mare, integrată, cu rafinare, distribuție și retail;
• una mică, independentă, care cumpără și revinde.

Când marja este plafonată:

• compania mare își mută profitul în alte verigi ale lanțului;
• compania mică rămâne blocată exact în segmentul unde marja este limitată.

Una se adaptează. Cealaltă dispare.

Consecința pe termen lung: mai puțină concurență, prețuri mai mari pe termene lung

Paradoxul este că o măsură introdusă pentru „a proteja consumatorul” poate duce exact la opusul:

• mai puțini jucători pe piață;
• concentrare mai mare;
• putere de negociere crescută pentru cei rămași.

Iar când intervenția dispare, piața este mai puțin competitivă decât înainte.

Și atunci prețurile cresc — dar fără să mai poți da vina pe «criză»”, arată Dumitru Chisăliță.