Ce ţări cheltuiesc cel mai mult pe masa de Crăciun? - studiu global

Familiile din Germania se pot confrunta în acest an cu una dintre cele mai scumpe mese de Crăciun din lume, potrivit unui studiu realizat de reţeaua socială de investiţii eToro în 12 ţări de pe trei continente.

975 afișări
Imaginea articolului Ce ţări cheltuiesc cel mai mult pe masa de Crăciun? - studiu global

Ce ţări cheltuiesc cel mai mult pe masa de Crăciun? - studiu global

eToro a analizat preţurile din supermarketurile locale ale bucătăriei tradiţionale de Crăciun şi a constatat că mâncarea festivă tipic germană, care constă în friptură de gâscă şi garnituri, inclusiv şuncă, mere şi ceapă, va costa 66,70 de euro pentru a hrăni o familie de patru persoane, doar 3 kg de piept de gâscă costând aproape 57 de euro.

La celălalt capăt al spectrului costurilor, mâncarea tradiţională românească de Crăciun, respectiv sarmalele cu mămăligă, împreună cu toate garniturile obişnuite - inclusiv smântână şi ardei iute - şi cozonac făcut în casă ar costa o familie de patru persoane doar 26 de euro.

Potrivit studiului eToro, în timp ce familiile germane au cea mai scumpă cină de Crăciun, câteva naţiuni consumatoare de păsări au costuri la fel de ridicate. Familiile spaniole, de exemplu, vor plăti anul acesta 60,90 de euro pentru a mânca cina clasică de Crăciun, care include curcan cu mere, stafide şi ceapă. Excepţie face Marea Britanie, unde costurile cu curcanul sunt semnificativ mai mici. Pentru a se bucura de o cină tradiţională de Crăciun britanică, cu curcan şi garnituri clasice, familiile vor trebui să plătească 32,48 de euro.

Ben Laidler, strategul pieţelor globale la eToro, a declarat: "Familiile din întreaga lume resimt cu toţii impactul preţurilor la alimente, care au crescut cu mult peste inflaţia deja ridicată din acest an, iar studiul nostru global demonstrează efectul pe care acest lucru îl va avea asupra cinei de Crăciun.

Datele privind preţurile arată, de asemenea, că multe dintre presiunile inflaţioniste sunt locale, existând diferenţe mari de costuri între ţări, unele dintre ele fiind chiar învecinate. Un lucru cert este că mâncărurile tradiţionale din carne de pasăre - fie că este vorba de gâscă sau curcan - cresc costul cinei de Crăciun, preţurile resimţind presiunea exercitată de recentele sacrificări de păsări din fermele din Europa cauzate de gripa aviară. S-ar putea ca acest lucru să stimuleze cererea de surse de proteine mai ieftine de Crăciun."

Clasamntul celor mai scumpe mese de Crăciun

1 Germania - Gâscă şi garnituri - 66,70 euro
2 Spania - Curcan şi garnituri - 60,90 euro
3 Italia - Tortellini în supă - 47,68 euro
4 Olanda - Ruladă de porc - 45,12 euro
5 SUA - Curcan şi garnituri - 44,31 euro
6 Franţa - Curcan şi garnituri - 41,06 euro
7 Australia - Grătar - 34,80 euro
8 Danemarca - Friptură de porc - 34,34 euro
9 Marea Britanie - Curcan şi garnituri - 32,48 euro
10 Polonia - Colţunaşi cu varză murată şi ciuperci cu borş - 30,39 euro
11 Norvegia - Friptură de porc - 26,80 euro
12 Romania - Sarmale cu mămăligă şi cozonac - 25,87 euro

Cu puţin peste România, gospodăriile din Norvegia se vor bucura de a doua cea mai ieftină cină de Crăciun dintre ţările incluse în studiu - o masă festivă norvegiană cu friptură de porc şi garniturile clasice va costa 26,80 euro pentru o familie de patru persoane.

La nivel mondial, inflaţia preţurilor la alimente a crescut puternic în acest an, ultima cifră a inflaţiei alimentare din UE fiind de 17,2%, în timp ce cifra corespunzătoare pentru Regatul Unit este de 16%.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici