China va anunţa cea mai redusă creştere economică din ultimii 28 de ani. Principalele cauze

China va prezenta luni cea mai redusă rată de creştere economică din 28 de ani, pentru 2018, pe fondul scăderii cererii interne şi a conflictului comercial cu SUA, punând presiune asupra Beijingului pentru adoptarea mai multor măsuri de stimulare a economiei, relatează Reuters.

1457 afișări
Imaginea articolului China va anunţa cea mai redusă creştere economică din ultimii 28 de ani. Principalele cauze

China va anunţa cea mai redusă creştere economică din 28 de ani

China, care a generat aproape o treime din creşterea la nivel mondial în ultimul deceniu, iscă îngrijorări legate de influenţa asupra economiei globale şi a modului în care afectează câştigurile marilor companii, de la Apple la constructorii de automobile.

Autorităţile chineze au promis mai mult sprijin pentru economie în acest an, pentru a reduce riscul de pierderi masive de locuri de muncă, dar au exclus o „avalanşă“ de stimuli, ca în trecut, care au dus la creşterea ratelor dobânzilor şi au lăsat un munte de datorii.

Analiştii chestionaţi de Reuters se aşteaptă la o creştere de 6,4% în trimestrul IV, faţă de perioada similară a anului trecut, de la 6,5%, în apropierea nivelurilor atinse la începutul anului 2009, în timpul crizei financiare globale.

Drept urmare, PIB pentru 2018 ar putea avea o creştere de 6,6%, cel mai redus nivel din 1990 şi scădere faţă de sporul de 6,8% din 2017.

Cum măsurile de stimulare vor avea nevoie de ceva timp penru a avea efect, cei mai mulţi analişti cred că veştile nu prea bune vor continua, înainte de o îmbunătăţire, şi va urma o încetinire la 6,3% în acest an. Unii analişti consideră că nivelurile reale de creştere sunt deja mult mai reduse decât sugerează datele oficiale.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici