Cifra de afaceri din industrie, în termeni nominali, în luna iunie 2025 comparativ cu luna precedentă, pe total, a crescut cu 0,9% datorită creşterii înregistrate în industria extractivă (+3,9%) şi în industria prelucrătoare (+0,8%).
Pe marile grupe industriale, creşteri au înregistrat: Industria energetică (+11,7%), industria bunurilor de uz curent (+3,7%) şi industria bunurilor intermediare (+1,8%). Scăderi au înregistrat industria bunurilor de folosinţă îndelungată (-4,3%) şi industria bunurilor de capital (-2,4%).
Iunie 2025 comparativ cu iunie 2024
Cifra de afaceri din industrie a crescut, în termeni nominali, în luna iunie 2025 faţă de luna corespunzătoare din anul precedent, pe ansamblu, cu 7,5% datorită creşterii înregistrate în industria extractivă (+26,6%) şi în industria prelucrătoare (+6,9%).
Pe marile grupe industriale, creşteri au înregistrat: industria bunurilor de folosinţă îndelungată (+12,5%), industria bunurilor intermediare (+8,3%), industria bunurilor de uz curent (+8,0%), industria bunurilor de capital (+7,0%) şi industria energetică (+1,6%).
Perioada 1 ianaurie – 30 iunie 2025 comparativ cu perioada 1 ianuarie – 30 iunie 2024
Cifra de afaceri din industrie a crescut, în termeni nominali, în perioada 1 ianuarie – 30 iunie 2025 comparativ cu perioada 1 ianuarie – 30 iunie 2024, pe ansamblu, cu 3,1% datorită creşterii industriei extractive (+18,2%) şi industriei prelucrătoare (+2,6%).
Pe marile grupe industriale, creşteri au înregistrat: industria bunurilor de folosinţă îndelungată (+14,2%), industria bunurilor de uz curent (+4,7%), industria bunurilor de capital (+4,6%) şi industria bunurilor intermediare (+2,1%). Industria energetică a scăzut cu 9,9%.