Cinci emitenţi au adus într-un an 10 miliarde de lei tranzacţii la Bursa de Valori Bucureşti

  • Cinci emitenţi au adus într-un an 10 miliarde de lei tranzacţii la Bursa de Valori Bucureşti.
  • Podiumul – Hidroelectrica, OMV Petrom şi Fondul Proprietatea – a avut 7,7 mld. lei.
600 afișări
Imaginea articolului Cinci emitenţi au adus într-un an 10 miliarde de lei tranzacţii la Bursa de Valori Bucureşti

Cinci emitenţi au adus într-un an 10 miliarde de lei tranzacţii la Bursa de Valori Bucureşti

Cele mai lichide cinci acţiuni de la Bursa de Valori Bucureşti în ultimele 12 luni în funcţie de valoarea tranzacţiilor au înregistrat tranzacţii de 10,3 miliarde de lei, sumă din care primele trei au avut 7,7 miliarde de lei, conform calculelor realizate de ZF pe baza datelor de la BVB din 13 octombrie 2023.

Astfel, Hidroelectrica (H2O), cea mai recentă intrare în ringul bursier şi compania care a realizat cel mai mare IPO din România, ocupă prima poziţie în acest top, cu tranzacţii de 2,628 mld. lei. Producătorul de energie verde a strâns însă aceste tranzacţii în doar trei luni de activitate pe bursă, comparativ cu ceilalţi patru emitenţi, pentru care ZF a luat în considerare un interval de un an.

De la listare, acţiunile H2O înregistrează un randament de 17% cu discount şi de 13% fără discount.OMV Petrom (SNP), unicul producător local de petrol şi gaze, a ajuns la tranzacţii de 2,627 miliarde de lei, aflându-se la numai 1 mil. lei distanţă de primul loc. Acţiunile SNP afişează în ultimul an un avans de 32,3%. Pe lângă dividendele din pro­fitul net repartizate în vară, Pe­trom urmează să plătească dividende spe­ciale de 2,8 mld. lei pe 19 octombrie.

Podiumul este completat de Fondul Proprietatea (FP), emitent care s-a aflat permanent în atenţia investitorilor prin listarea participaţiei de 20% pe care o avea la Hidroelectrica, cu tranzacţii de 2,45 miliarde de lei.Acţiunile FP au minus 75,5% la BVB în ultimul an, dinamică determinată de corecţia cu randamentul dividendului istoric de pe urma vânzării Hidro.

Banca Transilvania (TLV), cea mai mare instituţie de credit din România şi Romgaz (SNG), producător şi furnizor de gaze naturale, au avut tranzacţii de 1,84 miliarde de lei, respectiv de 733 milioane de lei în ultimele 12 luni. Acţiunile TLV se tranzacţionează în urcare cu 53,6% în această perioadă, în timp ce acţiunile SNG au plus 17%.

Următoarele cele mai tranzacţionate acţiuni în ultimul an sunt BRD (434,6 mil. lei), Nuclearelectrica (433,1 mil. lei), Transport Trade Services (229 mil. lei), One United Properties (182,6 mil. lei) şi MedLife (175,4 mil. lei).

În privinţa volumului de acţiuni schimbate, top trei este format din OMV Petrom (5,6 miliarde), Fondul Proprietatea (1,7 miliarde) şi One United Properties (203 milioane), iar în privinţa numărului de tranzacţii, podiumul este format din Petrom (170.850 de tranzacţii), Banca Transilvania (132.100 de tranzacţii) şi FP (126.180 de tranzacţii).

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici