Cinteză, BNR: Sistemul bancar va încheia pe pierdere şi acest an

Sistemul bancar va înregistra pierderi şi în acest an din cauza acumulării de credite neperformante, care vor accentua rezultatul negativ în ultimul trimestru, a declarat sâmbătă directorul Direcţiei Supraveghere din BNR, Nicolae Cinteză.

392 afișări
Imaginea articolului Cinteză, BNR: Sistemul bancar va încheia pe pierdere şi acest an

Nicolae Cinteză (Imagine: David Nika/Mediafax Foto)

"Anul acesta categoric sunt convins că se va încheia cu pierdere pe sistem. În trimestrul patru mă aştept la pierdere. La septembrie pierderea era de 766,4 milioane lei, iar la sfârşitul lunii octombrie a ajuns la 957,5 milioane lei. Partea bună este că avansul provizioanelor este mai mic decât creşterea pierderii. Operaţional, băncile mai produc venituri care să acopere pierderea financiară", a afirmat Cinteză, la seminarul EU-COFILE organizat de BNR, ARB şi Alpha Bank.

Sistemul bancar a înregistrat o pierdere de 860 milioane lei (aproape 200 milioane euro) în trimestrul al treilea, după ce la semestru raportase un profit net de 94,5 milioane de lei, astfel că la nouă luni rezultatul negativ l-a depăşit pe cel de pe întregul an 2010.

La finele lunii septembrie, pierderea cumulată a băncilor din sistemul bancar s-a ridicat la 766 milioane de lei (circa 176 milioane euro), cu 62% peste nivelul raportat în aceeaşi perioadă a anului trecut, de 474 milioane de lei.

Provizioanele băncilor au continuat trendul ascendent şi au depăşit pentru prima dată suma de 30 miliarde de lei, pe fondul acumulării de noi credite neperformante. Doar în trimestrul trei, instituţiile de credit au înregistrat provizioane suplimentare de 3 miliarde de lei.

Sistemul bancar a încheiat anul trecut, pentru prima dată din 1999, cu pierdere netă de 516 milioane lei (date rectificate), comparativ cu un câştig net cumulat de 815 milioane lei în 2009, în condiţiile în care 20 de bănci au înregistrat profit, iar 22 de instituţii de credit au avut rezultate negative.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici