Cristian Socol, despre criza din Iran sau cum a eșuat o țară cu potențial economic ridicat. Motivația protestelor este 90% legată de reducerea dramatică a puterii de cumpărare
Prăbușirea monedei naționale, inflația explozivă și deprecierea puterii de cumpărare au creat tensiuni sociale majore, într-o societate și așa inegală. Efectele sancțiunilor economice, financiare și tehnologice s-au suprapus unor dezechilibre interne, creând un efect de cauzalitate cumulativă devastator. O țară cu potențial economic ridicat, Iranul a colapsat sub acțiunea agregată a unor tensiuni interne și externe. Poate ieși greu din această menghină, în opinia mea doar prin ridicarea sancțiunilor și reforme economice consistente. Factorul încredere este cheia revenirii.
Motivația economică a protestelor. Puține analize explică motivația reală a protestelor din Iran. Nu revendicările politice reprezintă principala cauză a protestelor, ci motivația economică. Disperarea economică evidentă a majorității populației generează una dintre cele mai grave crize din istoria Iranului. Protestele masive declanșate începând din 28 decembrie 2025 au drept cauză principală disperarea economică, generată de reducerea abruptă a nivelului de trai. De altfel, cererile principale ale protestatarilor țin de măsuri privind stabilizarea monedei, protecția împotriva inflației și reducerea prețurilor. Se observă că fenomenele asociate crizei economice formează spațiul comun care a reunit grupuri eterogene de protestatari, cu nemulțumiri diverse.
Șocurile economice s-au transformat în tensiuni sociale grave și într-o criză politică și de încredere. Este exemplul unei țări îngenuncheate de politici greșite (inclusiv economice) și de sancțiunile internaționale impuse. În primul rând, prăbușirea monedei naționale (rialul) față de dolar cu 17% în decembrie (un declin total de 153% în ultimul an) (Infografic 1) s-a dus în creșterea inflației. Peste 1,5 milioane riali pentru un dolar (în prezent 1,06 milioane riali pentru un dolar) reprezintă un record istoric. Creșterea excesivă a prețurilor a condus la o scădere dramatică a puterii de cumpărare pentru marea majoritate a populației iraniene. Inflația explozivă a ”stimulat” la rândul ei deprecierea masivă a monedei, intrându-se într-un cerc vicios. O inflație medie anuală de 42,2% cu o creștere a prețurilor la alimente, băuturi și țigări de 72% sunt semne ale unei crize economice severe. Produse alimentare strict necesare, servicii medicale și bunuri de bază din import au devenit atât de scumpe încât au devenit inaccesibile pentru o mare parte a populație. Și vorbim despre o societate polarizată, despre o populație cu o rată de sărăcie absolută de 30% (aprox 28 milioane persoane) și cu o rată de sărăcie extremă de 7% (în jur de 7 milioane de persoane suferind de foamete și malnutriție)
Cum s-a ajuns aici? Printr-o combinație de politici greșite ale căror efecte s-au suprapus celor generate de sancțiunile impuse Iranului din cauza programului său nuclear. Sistemul dual privind cursul de schimb (un curs de schimb administrat pentru marile companii – și anumiți importatori și un curs liber, pentru cetățenii obișnuiți) a intrat în colaps, ros de corupție și căutare de rentă. Începând cu anul 2011, impunerea sancțiunilor a redus încasările valutare din vânzările de petrol (acestea scăzând de șase ori, de la 1,8 milioane barili pe zi înainte de 2011 la doar 300.000 barili pe zi), a condus la deficite bugetare ridicate și a redus potențialul economic cu mai mult de jumătate.
Războiul de 12 zile din iunie 2025 cu Israelul a agravat aceste probleme economice, a generat o fugă a capitalului, reducerea investițiilor și creșterea costurilor de finanțare.
Peste toate acestea, proiecția de buget prezentată în noiembrie 2025, cu măsuri de austeritate pentru majoritatea populației (creșteri de taxe, indexarea doar la jumătate a salariilor din sectorul public etc) pe fondul unei societăți în K (puternic polarizată) a pus benzină peste focul ce începuse să ardă. Seceta pronunțată și lipsa apei în anumite regiuni au accentuat criza și nemulțumirile.
Încercarea guvernului de atenuare a nemulțumirilor sociale / protestelor prin ajutoare sociale de 40 dolari (la paritatea puterii de cumpărare) pentru 84 milioane beneficiari (90% din populație) nu a calmat tensiunile sociale grave (salariul mediu în Iran este de 255 dolari, iar minimul 110 dolari). Guvernul are o problemă structurală, neputând să recâștige încrederea în rândul populației privind stabilizarea economiei, a monedei naționale și reducerea inflației. Este prins în menghină, între tensiunile economice și sociale interne și tensiunile externe, mai ales din partea Israelului și SUA.
Repet, în prezent Iranul este un exemplu de țară care în ciuda unor puncte tari, a colapsat. O țară cu un potențial economic bun, cu rezerve însemnate de petrol și gaze (locul 3 în lume la rezervele de petrol și, respectiv, locul 2 în lume la cele de gaze), o pondere redusă a datoriei guvernamentale în PIB (35,9% din PIB în 2025) și cu o populație relativ tânără și educată, s-a prăbușit sub povara sancțiunilor, a izolării comerciale, financiare și tehnologice precum și a imposibilității menținerii echilibrelor externe (inclusiv efectele asupra cursului de schimb). Interesant, în 2025, 35% dintre exporturile și importurile Iranului sunt pe relația cu China, principalul partener comercial.
Cum influențează criza iraniană economia globală? În primul rând, prin șocurile asupra prețurilor la energie și gaze naturale. Aproximativ 20% din petrolul mondial și 30% din gazul natural lichefiat (LNG) tranzitează Strâmtoarea Ormuz, zonă extrem de vulnerabilă în cazul unui război. O blocare parțială ar putea crește prețul petrolului cu 10–30%, ducând barilul peste 85dolari. Aceasta ar putea adăuga între 0,6-0,8 puncte procentuale la inflația globală. Comerțul maritim din Golf, evaluat la peste 1.000 miliarde USD pe an, ar fi serios perturbat. În al doilea rând, criza iraniană și conflictul cu Israel măreste riscul geopolitic, cu efect în piețele financiare, creând volatilitate ridicată. În al treilea rând, o criză umanitară. Un conflict regional ar putea implica peste 70 de milioane de oameni din zonele direct afectate. Numărul refugiaților ar putea crește cu 2–5 milioane în statele vecine.
Cum poate ieși Iranul din cercul vicios în care a intrat? Doar prin ridicarea sancțiunilor internaționale, care să conducă la restabilirea încrederii interne și externe, investiții, refacerea potențialului economic și a plasei de siguranță socială.