Cum au reuşit antreprenorii din Banat să sfideze criza

Companii din domeniul construcţiilor, al mobilei şi al produselor pentru casă au obţinut majoritatea premiilor pentru cele mai mari rate de creştere ale afacerilor în ultimii doi ani, în cadrul evenimentului "Campioni în business" de la Timişoara.

307 afișări
Imaginea articolului Cum au reuşit antreprenorii din Banat să sfideze criza

Cum au reuşit antreprenorii din Banat să sfideze criza (Imagine: Octav Ganea/Arhiva Mediafax Foto)

Evenimentul organizat de Ziarul Financiar, Enterprise Investors şi BCR, cu sprijinul fundaţiei Triple Helix scoate în faţă antreprenorii locali care au reuşit să constru­iască afaceri cu rate importante de creştere în zona de vest a ţării.

Companiile de construcţii Axela Construc­ţii, controlată de Ioan Alexa şi Conar Arad, con­trolată de Georgică Cornu, alături de com­pania Naturavit Trade, condusă de Florentina Ni­ca, ce activează în industria alimentară au fost desemnate drept cele mai dinamice com­panii cu afaceri de peste 40 milioane de lei.

Naturavit a înregistrat în ultimii doi ani o creştere medie a afacerilor de peste 190% până la 74 milioane de lei, în timp ce Axela Con­strucţii şi Conar au avut creşteri de 106,7% şi 67%, până la un nivel al afacerilor de 111,3 mi­lioane de lei, respectiv 143 milioane de lei.

Clasamentul celor mai dinamici antrepre­nori a luat în calcul aproape 3.400 de companii din toată ţara conduse de antrepenori indepen­denţi şi care au avut anul trecut o cifră de afaceri cumulată de aproape 100 de miliarde de euro şi peste 950.000 de angajaţi.

Cei trei câştigători din categoria companii­lor cu afaceri de 20-40 milioane de lei au fost producătorul de mobilă Casa Rusu din Timiş, compania de transporturi multimodale Interna­ţio­nal Alexander din Arad şi producătorul de per­ne şi pilote Super Ball din Timiş.

Citeşte mai mult pe www.zf.ro

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici