Cursul BNR a coborât uşor, la 4,3870 lei/euro

Cursul de schimb anunţat de Banca Naţională a României (BNR) a coborât uşor luni, cu 0,18 bani (0,04%), la 4,3870 lei/euro, într-o piaţă calmă, cu volume bune de tranzacţionare.

116 afişări
Imaginea articolului Cursul BNR a coborât uşor, la 4,3870 lei/euro

Cursul BNR a coborât uşor, la 4,3870 lei/euro (Imagine: Shutterstock)

Pentru dolarul american, BNR a publicat un curs de 3,2138 lei, cel mai redus nivel din ultimele două luni. Cursul dolarului a coborât astfel cu 1,01 bani (0,31%) faţă de nivelul de vineri.

Francul elveţian este cotat la 3,6097 lei, cu 0,2 bani peste cursul din şedinţa anterioară.

Cursurile de schimb leu/dolar şi leu/franc elveţian sunt calculate de BNR în funcţie de paritatea leu/euro şi cotaţiile de schimb euro/dolar şi euro/franc elveţian.

Cu puţin timp înaintea orei 13:00, când BNR anunţă cursul de referinţă, euro era cotat pe piaţa interbancară la 4,3855 - 4,3860 lei, uşor sub nivelurile înregistrate vineri la ora 16:30, de 4,3880 - 4,3910 lei/euro.

Cursul a început ziua la 4,39 lei/euro, nivel care reprezintă şi maximul primei părţi a şedinţei, după care a coborât până la 4,3850 lei/euro.

Volumele tranzacţionate sunt bune, până la această oră fiind efectuate 73 de tranzacţii, potrivit dealerilor.

În regiune, forintul stagnează faţă de euro, iar zlotul s-a depreciat uşor, cu 0,2%.

Ratele medii ale dobânzilor practicate luni dimineaţă de băncile comerciale pentru depozitele atrase (ROBID) şi plasate (ROBOR) în lei pe termen de o zi au urcat la 1,90% - 2,40% pe an, de la 1,76% - 2,26% pe an în ziua anterioară.

Dobânzile continuă să fie sub rata dobânzii de politică monetară a BNR, de 3,5% pe an şi peste dobânda practicată de banca centrală la facilitatea de depozit, de 0,5% pe an.

Ratele medii ale dobânzilor pentru plasamentele pe termen de o săptămână au avansat la 1,78% - 2,28% pe an, de la 1,71% - 2,21% pe an în şedinţa de vineri.

Dobânda ROBOR pentru plasamente cu scadenţă la 3 luni, în funcţie de care sunt calculate dobânzile pentru creditele în lei acordate de bănci pe termen scurt şi mediu, a crescut luni dimineaţă la 2,42% pe an, de la 2,41% pe an în ziua precedentă.

Dacă ţi-a plăcut articolul, urmăreşte MEDIAFAX.RO pe FACEBOOK »

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici