Dacia vrea să prezinte SUV-ul în septembrie

Dacia vrea să prezinte modelul SUV la salonul auto de la Frankfurt, din luna septembrie, şi ar putea lansa, de asemenea, un MPV (vehicul de familie) sau sedan mai mare, păstrând politica de preţuri scăzute, potrivit reprezentanţilor companiei din grupul Renault.

26 afișări
Imaginea articolului Dacia vrea să prezinte SUV-ul în septembrie

Dacia vrea să prezinte SUV-ul în septembrie (Imagine din arhiva Mediafax Foto)

Preşedintele consiliului de administraţie al Automobile Dacia, Jacques Chauvet, a declarat cotidianului francez La Tribune că "există potenţial pentru un monovolum sau un sedan mai mare".

Varianta lansării unui MPV de către Dacia a fost anunţată anul trecut.

"Pe noi ne interesează să dezvoltăm maşini care pot fi comercializate în mai multe state, pentru că avem nevoie de volume. Cum platforma Logan este foarte flexibilă, ne putem gândi la un MPV, la un sedan mai mare decât Logan şi la un crossover", a declarat pentru MEDIAFAX, în mai 2008, directorul de Design Industrial al Renault, Patrick le Quement.

Chauvet a adăugat că modelele Dacia sunt compuse din circa 1.400 de piese, faţă de 5.000 câte are un model similar în general, costurile salariale din România sunt de şapte-opt ori mai mici decât cele din Europa de Vest, iar cele de distribuţie la jumătate faţă de marca Renault.

Odată cu relansarea modelelor Sandero şi Logan, costurile ar putea fi reduse cu "mai multe sute de euro" pe autovehicul, a adăugat preşedintele Dacia.

În primele cinci luni ale anului, vânzările Dacia au crescut cu 15% faţă de perioada similară a anului precedent, la 119.000 de unităţi, iar dacă se adaugă şi autovehiculele comercializate sub marca Renault în ţări ca Rusia, Brazilia sau Iran, numărul ajunge la 200.000.

Vehiculele de tip MPV (Multi Purpose Vehicle), mai sunt cunoscute sub numele de minivan, sunt maşini de familie, care au de obicei şapte locuri şi portbagaj încăpător.

Un automobil de tip crossover mai poate purta şi numele de Sport Utility Vehicle (SUV) compact şi are, de obicei, o caroserie cu cinci uşi, suspensie înălţată şi poate avea tracţiune pe roţile din faţă, pe cele din spate sau 4x4.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici