Prima pagină » Economic » De ce scad și vor scădea dobânzile la titlurile de stat? Explicațiile ministrului de Finanțe

De ce scad și vor scădea dobânzile la titlurile de stat? Explicațiile ministrului de Finanțe

Țara noastră a început să se împrumute puțin mai ieftin, chiar dacă încă avem cele mai mari dobânzi pe care o țară le plătește. Ministrul de Finanțe, Alexandru Nazare, a explicat de ce există o scădere a dobânzilor titlurilor de stat Fidelis și Tezaur.
De ce scad și vor scădea dobânzile la titlurile de stat? Explicațiile ministrului de Finanțe
Diana Nunuț
10 nov. 2025, 16:47, Economic

Ministrul de Finanțe, Alexandru Nazare, a fost întrebat de jurnaliștii de la Wall-Street care este motivul pentru care dobânzile au început să scadă pentru populație, subliniind faptul că acest lucru este un semn pozitiv pentru economia României.

Nu e puțin lucru și am vrut să marchez momentul, pentru că e prima oară în acest an când dobânzile scad sub 7%. Știm că 7% nu e o dobândă mică deloc, dar e prima oară când ajungem sub 7%. E clar că toate mesajele primite, confirmările de la agențiile de rating, măsurile luate până acum au un efect care se traduce în scăderea dobânzilor, care, evident, ne ajută, inclusiv pentru proiecția bugetară”, a explicat Alexandru Nazare pentru sursa citată.

Donatorii de sânge primesc cea mai bună dobândă în lei pentru maturitatea de 2 ani

În cazul tranșei din luna noiembrie 2025, dobânzile titlurilor de stat Fidelis au scăzut, chiar dacă inflația a ajuns aproape de pragul de 10%. Statul reduce dobânzile pentru toate tranșele, atât cele în lei, cât și cele în valută. Donatorii de sânge primesc cea mai bună dobândă în lei pentru maturitatea de 2 ani, respectiv 7,95%.

Totodată, titlurile de stat Tezaur aduc randamente mai mici în luna noiembrie. Ministerul Finanțelor (MF) lansează luni cea de-a 11-a ediție din acest an a Programului de titluri de stat Tezaur, cu dobânzi cuprinse între 6,70% pe an și 7,60% pe an.

Deși rața inflației a crescut la aproape de pragul de 10% în luna septembrie și a înrăutățit puterea de cumpărare a românilor, a adus, totuși, un avantaj pentru Guvern: atunci când inflația crește, datoria țării scade.