Drama fraţilor Mihăilescu: Nicu a făcut AVC, Eugen a plecat la muncă în Anglia. Dosarul care le-a distrus viaţa

  • Doi foşti conducători emblematici pentru fotbalul românesc din anii '90, fraţii Eugen şi Nicu Mihăilescu, se desclară distruşi de un dosar aflat la DIICOT în care se consideră parte prejudiciată.
  • Tergiversarea trimiterii în instanţă a unui dosar în care Eugen şi Nicu Mihăilescu reclamă trucarea unei licitaţii în legătură cu stadionul „Extensiv” din Craiova a tulburat viaţa a două familii.
  • Eugen (65 de ani) a fost nevoit să emigreze în Anglia, de unde trimite bani pentru achitarea onorariului avocaţilor, iar Nicolae (67) a fost la un pas de moarte, după ce a căzut victimă unui atac cerebral.
3418 afișări
Imaginea articolului Drama fraţilor Mihăilescu: Nicu a făcut AVC, Eugen a plecat la muncă în Anglia. Dosarul care le-a distrus viaţa

Eugen Mihăilescu a revenit pentru câteva zile în România

Un dosar despre care Mediafax a scris şi în care este implicat numele lui Victor Piţurcă, fost selecţioner al României, în calitate de martor, ţine pe jar familiile fraţilor Eugen şi Nicu Mihăilescu, doi patroni care au făcut carieră în fotbalul nostru de după Revoluţie, fiind proprietari ai echipei de primă divizie Extensiv.

După ce au construit primul stadion privat din România în 1998, pe care au evoluat nume precum Mirel Rădoi, Iosif Rotariu sau Pavel Badea, fraţii Mihăilescu se găsesc în situaţia în care „rechinii” imobiliari şi-au înfipt colţii în teren, o zonă care le pot aduce îmbogăţirea de pe urma afacerilor imobiliare.

Povestea pe scurt a cazului spune că terenul pe care odinioară s-a ridicat arena, evaluat acum la 10 milioane de euro, a fost vândut la un preţ de cinci ori mai mic, asta după ce licitaţia ar fi fost trucată. Plângerile penale depuse de fraţii Mihăilescu la sfârşitul anului 2021 au dus la constituirea unui dosar la DIICOT.

„Nicu a slăbit de la 98 la 56 de kilograme”

Ordonanţa procurorului vorbeşte despre grup infracţional organizat, iar până la întocmirea rechizitoriului mai este doar un pas, însă unul care se tot amână. Părţile citate în dosar au fost audiate, dar, în timp ce aşteaptă trimiterea în judecată a vinovaţilor, fraţii Mihăilescu trăiesc o dramă.

„Am fost la un pas să-l pierdem pe fratele meu. Este grav bolnav. A suferit un atac cerebral. Eu am decis să plec în Anglia, la muncă, pentru a putea plăti avocatul”, ne spune Eugen, întors pentru câteva zile în Craiova, pentru a afla despre stadiul dosarului.

„Fratele meu are probleme cu memoria şi cu vorbitul. Starea i s-a agravat vara trecută. În luna august a fost dus cu elicopterul de la Craiova la Spitalul Universitar din Bucureşti. Acolo, doctorii l-au salvat. De la 98 de kilograme, fratele meu a slăbit până la 56 de kilograme. Este de nerecunoscut.

Toate ni se trag de la dosarul ăsta, care nu îşi găseşte o soluţie. Iar noi nu ne găsim liniştea până nu ne vom găsi dreptatea. Presimt că, fiind oameni puternici şi bogaţi în dosar, se trage de timp, deşi ordonanţa procurorului spune fără echivoc cum stau lucrurile.

Anume că 3 entităţi juridice şi 3 persoane fizice, la care au aderat ginerele lui Boldici şi fata lui Piţurcă, sunt implicaţi”, mai declară fratele cel mic din familia Mihăilescu.

A fost audiată şi fiica lui Piţi

Dosarul fraţilor Mihăilescu a fost instrumentat de procurorul Julien Stoicescu. Autorităţile au pus sechestru asigurător, după faptele reclamate la vremea respectivă de administratorul Nicolae Mihăilescu.



Sechestrul a fost prelungit de două ori şi se aşteaptă trimiterea în judecată a persoanelor vinovate, care încearcă, spun avocaţii părţilor, prin cereri succesive, să tergiverseze soluţionarea cauzei, potrivit lui Eugen Mihăilescu.

Acuzaţiile din dosar sunt de constituire de grup infracţional şi de deturnare de licitaţiii publice, fapte pedepsite cu ani gre de închisoare. Plângerea iniţială a fost formulată pe 6 decembrie 2021 de Nicolae Mihăilescu.

S-au audiat martorii, pe la DIICOT trecând, rând pe rând, persoane cunoscute din fotbal, precum Victor Piţurcă, alături de fiica lui, dar şi ginerele fostului portar Gabi Boldici, Şpak.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici