Economia chineză, în pericol. Va intra în criză în următorii ani?

Liderii chinezi nu recunosc cu uşurinţă starea de fapt a economiei chineze, însă, premierul Wen Jiabao a pus punctul de i chiar din 2007 când a descris-o drept "instabilă, lipsită de echilibru şi nesustenabilă", scrie The Economist. În schimb, mulţi lideri străini s-au grăbit să laude China pentru modul în care a ţinut piept crizei economice, însă Wen a fost de neclintit în opinia sa.

989 afișări
Imaginea articolului Economia chineză, în pericol. Va intra în criză în următorii ani?

Economia chineză, în pericol. Va intra în criză în următorii ani? (Imagine: Shutterstock/Publimedia)

Iar varianta sa negativistă a devenit actuală recent, când statul chinez a adoptat planul de măsuri economice pe următorii cinci ani, iar eşecurile guvernării de până acum au ieşit la iveală.

În ciuda acestor probleme, China va mai obţine câteva recorduri, în următorii 10-15 ani. Spre exemplu, experţii FMI spun că, până în 2016, China va deveni cea mai mare economie din lume, din punct de vedere al puterii de cumpărare. În plus, la finele acestui deceniu, Produsul Intern Brut (PIB) pe cap de locuitor în Shanghai va atinge nivelul indicatorului atins de cel american în 2009.

Aşa că, în ciuda "bulei" imobiliare cauzate de creşterea preţurilor apartamentelor şi a cheltuielilor nesăbuite ale guvernanţilor, ţara va evita intrarea într-o criză a datoriilor publice. Şi asta pentru că are rezerve externe de peste 3.000 de miliarde de dolari şi un deficit bugetar mai mult decât modest - de 2,5% din PIB în 2010. Însă, pe termen lung, lucrurile nu mai sunt atât de roz pentru statul chinez. Şi asta pentru că economia îşi va încetini creşterea anuală de 10%, iar exporturile vor fi afectate de slaba cerere de pe pieţele din Vest. Chiar şi aşa, problemele vor putea fi evitate dacă această creştere economică se va baza pe o putere tot mai mare de cumpare a populaţiei.

Citeşte mai multe despre pericolul din economia chineză pe www.incont.ro.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici