Economia Spaniei ar putea reveni la creştere în acest an, după câştigarea Cupei Mondiale

Publicat: 12 07. 2010, 18:36
Actualizat: 06 11. 2012, 23:00

Câştigarea Campionatului Mondial este bună pentru economie. Acest fapt va spori încrederea în ţara noastră, atât pe plan intern cât şi extern, cu efect pozitiv asupra PIB-ului”, a declarat, luni, ministrul Economiei, Elena Salgado.

Ministrul Industriei, Miguel Sebastian, a afirmat, joi, că o victorie a spaniolilor ar trebui să ducă la majorarea estimării referitoare la nivelul PIB în 2010.

În prezent, guvernul anticipează un declin economic de 0,3% comparativ cu 2009.

Spania a înregistrat în primul trimestru un avans modest al PIB, de 0,1%.

Rata şomajului se ridică la 20%, cel mai ridicat nivel din zona euro, deficitul bugetar este de 11,2% din PIB, iar analiştii estimează că pentru ieşirea din recesiune este nevoie de reformarea pieţei muncii, a sistemului bancar, precum şi reducerea deficitului bugetar.

Câştigarea Cupei poate să susţină cel puţin temporar consumul.

Victoria va ajuta consumul, consideră Josep-Maria Sayeras, analist la compania de cercetare a pieţei Esade.

„Când o societate este fericită, acest fapt se va repercuta şi asupra consumului”, a declarat Miguel Angel Fraile, secretar general al Confederaţiei spaniole a comerţului, care reuneşte aproape 450.000 de retaileri.

Un element care ar putea frâna entuziasmul consumatorilor este nivelul ridicat al datoriei private din Spania, de 178% din PIB, dar şi situaţia dificilă de pe piaţa muncii.

Unul dintre sectoarele economice care ar putea profita de victoria din fotbal este cel al turismului, care reprezintă circa 10% din PIB, consideră Marcio Favilla, director general al Organizaţiei Mondiale a Turismului, care are sediul central la Madrid.