Esop: Chiriile birourillor de clasa A şi B din vestul Capitalei se apropie de cele din centru

Volumul diferenţiat de spaţii de birouri, mai consistent în zona de Centru-Nord a Bucureştiului şi mai restrâns în Centru-Vest, a generat la începutul acestui an o apropiere semnificativă a chiriilor din cele două zone, devenind comparabile, potrivit Esop Consulting.

82 afișări
Imaginea articolului Esop: Chiriile birourillor de clasa A şi B din vestul Capitalei se apropie de cele din centru

Esop: Chiriile birourillor de clasa A şi B din vestul Capitalei se apropie de cele din centru (Imagine: Shutterstock)

Astfel, proprietăţile de clasa A sau B din zona de Centru-Nord au înregistrat scăderi uşoare ale chiriilor, cu 0,5- 1 euro/mp/lună, pe fondul unui volum semnificativ al spaţiilor disponibile şi al celor în curs de livrare. La polul opus, zona de Centru-Vest, în care opţiunile sunt deosebit de limitate în momentul de faţă, a înregistrat un uşor reviriment al chiriilor, de până în 1 euro/mp.

Apropierea de metrou, oferta limitată şi ponderea mare a chiriaşilor din domeniul de activitate IT&C au fost principalele motive care au determinat majorările de chirii din zona Centru-Vest a Bucureştiului, la început de 2014, nivelul chiriilor solicitate ajungând la 15-16 euro/mp.

Oferta limitată din perimetrul zonei Centru-Vest, precum şi faptul că această zonă este preferată de firmele de IT&C (segmentul cel mai dinamic al cererii de birouri, care a generat 37% din tranzacţiile cu sedii noi din 2013), au determinat cea mai redusă rată de neocupare pentru spaţiile de calitate superioară (clasă A şi B+), sub 5%.

În zona ultracentrală, chiriile de prezentare au scăzut în medie cu 1-2 euro/mp/lună pe categoriile de spaţii cu clasa A şi B, în contextul în care în aceste zone nu au existat livrări de proiecte noi semnificative, ci vorbim în special de clădiri livrate în urmă cu 5-8 ani. În schimb, vilele în perimetrul ultracentral s-au menţinut la acelaşi nivel cu începutul anului trecut.

O uşoară reducere a chiriilor a avut loc şi în zona de Centru-Nord, pe fondul unui volum consistent de spaţii de birouri disponibile în piaţă sau aflate în curs de construcţie.

Chiriile de prezentare a centrelor de afaceri din Centru-Nord (în special perimetrul Barbu Văcărescu – Calea Floreasca) au înregistrat faţă de anul precedent uşoare scăderi pentru imobilele de clasa A, cuprinse între 0,5-1 euro/mp/lună. Cu toate acestea, spaţiile de birouri din zona Centru-Nord rămân în continuare pe primul loc în ceea ce priveşte nivelul chiriei, depăşindu-le chiar şi pe cele ultracentrale.

Zona este totodată cel mai dinamic perimetru al Capitalei, iar deschiderea mall-ului Promenada (la finalul anului 2013) a crescut atractivitatea şi confortul pentru angajaţii companiilor (potenţial) chiriaşe.

Zonele de Est şi de Sud au înregistrat o uşoară scădere în nivelul chiriei de prezentare a spaţiilor de clasă superioară, de la valori de 11-13 euro/mp, către valori de 10-12 euro/mp, ca urmare a cererii scăzute.

Chiriile spaţiilor de birouri în centrele de afaceri din Bucureşti variază între 7 euro/mp/lună, pentru spaţii de clasă C în zonele de Sud, Est şi Nord şi 17 euro/mp/lună, pentru spaţii de birouri de clasă A în Centru-Nord, în ambele cazuri înregistrându-se uşoare scăderi faţă de 2013, potrivit Esop Consulting.

"În 2013 chiriile s-au menţinut la un nivel relativ stabil, cu uşoare ajustări, atât în sensul scăderii, cât şi al creşterii, însă în marje de maxim plus/minus 10%. Ajustările au intervenit în funcţie de anumiţi factori specifici, cum ar fi calitatea spaţiului, perioada de neocupare şi spaţiile disponibile în clădiri similare învecinate. În 2014, previzionăm că va exista o stabilitate a chiriilor în majoritatea sub-pieţelor din Bucureşti, iar posibile fluctuaţii (de 5-10%) vor exista în situaţii punctuale, de zone sau clădiri cu nivel ridicat de neocupare", a declarat Mirela Raicu, manager divizie birouri corporate în cadrul Esop Consulting l CORFAC International.

Spaţiile de birouri în vile au păstrat un nivel de chirie relativ constant faţă de începutul anului 2013, cu mici fluctuaţii pe zone - au crescut uşor în Vest şi au scăzut uşor în Centru-Nord, Est şi Sud, pe categoriile de vile premium.

Vilele sunt mai ieftine la închiriere decât centrele de afaceri, chiar şi vilele premium se închiriază la nivelul de preţ al centrelor de afaceri de clasă B sau chiar C. În 2013, vilele de patrimoniu, cu arhitectură interbelică, au ajuns la chirii de 10-12 euro/mp/lună, în urma negocierilor au fost cele mai căutate de firme, devenind şi obiectul unor contracte de închiriere în termeni avantajoşi.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici