”Finanţarea europeană pentru Sibiu-Piteşti îşi va urma cursul”. Ministrul Transporturilor acuză PSD că a tratat cu dispreţ Comisia

Comisia Europeană va primi clarificările privind autostrada Sibiu - Piteşti în timpul solicitat, astfel încât cererea de finanţare să îşi urmeze parcursul normal, după ce guvernarea PSD a tratat cu dispreţ solicitările comisiei, a declarat luni ministrul Transporturilor Lucian Bode.

1107 afișări
Imaginea articolului ”Finanţarea europeană pentru Sibiu-Piteşti îşi va urma cursul”. Ministrul Transporturilor acuză PSD că a tratat cu dispreţ Comisia

Bode: Finanţarea europeană pentru Sibiu-Piteşti îşi va urma cursul, PSD a tratat cu dispreţ Comisia

La sediul Ministerului Transporturilor, Infrastructurii şi Comunicaţiilor (MTIC) a avut loc o şedinţă de lucru pentru analiza şi răspunsul la comentariile Comisiei Europene (CE) referitoare la aplicaţia de proiect major privind construcţia autostrăzii Sibiu-Piteşti (etapa I) la care au participat reprezentanţi ai Ministerului Fondurilor Europene, Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor, Autoritatea Naţională pentru Protecţia Mediului, Agenţia Naţională pentru Arii Naturale Protejate, Banca Europeană de Investiţii – JASPERS, experţi de mediu şi reprezentanţi ai MTIC şi ai Companiei Naţionale de Administrare a Infrastructurii Rutiere SA.

Toate părţile au agreat că Evaluarea Impactului asupra Mediului (EIM), inclusiv Evaluarea Adecvată (EA) realizate pentru proiectul de construcţie a autostrăzii Sibiu-Piteşti sunt bune, dar pentru a înlătura îngrijorările reprezentaţiilor Comisiei Europene până la data de 31.01.2020 se va realiza o corespondenţă cu CE pentru a explica pe larg următoarele elemente: calendarul de realizare a EIM şi EA; metodologia utilizată în realizarea EIM şi EA, inclusiv modul în care a fost luat în calcul impactul cumulat al noii autostrăzi cu DN7, calea ferată Râmnicu Vâlcea – Sibiu şi râul Olt; calendarul de completare/realizare la nivel naţional a Planurilor de Management şi stabilire a obiectivelor de conservare a speciilor pentru ariile naturale protejate situate pe teritoriul României.

“Cei dinaintea noastră au tratat cu dispreţ solicitările Comisiei. Mai exact, nu le-au răspuns. Probabil în aroganţa specifică guvernării PSD au considerat că odată ce au emis un acord de mediu nu mai trebuie să răspundă niciunei solicitări transmise de către Comisie. Pe data de 21 decembrie 2019 ne-am întâlnit împreună cu cei implicaţi pentru a analiza solicitările venite din partea Comisiei, înainte de a prelua noi guvernarea. Pe data de 23 decembrie 2019 primim această scrisoare şi imediat am constituit grupuri de lucru, am discutat cu cei de la Ministerul Mediului, cu toate agenţiile din subordine, Agenţia Naţională pentru Arii Naturale Protejate, Agenţia Naţională pentru Protecţia Mediului, cu toţi cei responsabili în eliberarea acordului de mediu. Am avut aceste întâlniri pentru a construi răspunsurile la solicitările Comisiei Europene. Astăzi când vorbim, la Ministerul Transporturilor, Infrastructurii şi Comunicaţiilor sub coordonarea Organismul Intermediar de la ministerul nostru, a avut loc o întâlnire tehnică, la care au participat aproximativ 40 de specialişti, care cunosc problematica abordată de către CE.

Suntem aici o echipa serioasă care va răspunde cu celeritate solicitărilor Comisiei Europene. Am încredere că putem face ceea ce n-au făcut alţii şi printr-un răspuns tehnic, bine fundamentat, ce abordează fiecare dintre solicitări, problema poate fi rezolvată. Ce trebuie să înţeleagă toată lumea este faptul că proiectul major de infrastructură Autostrada Sibiu-Piteşti va continua. Pe lotul 1 se va emite autorizaţia de construire, pe lotul 5 se va desemna câştigătorul licitaţiei, lotul 4 are documentaţia în evaluare, pe lotul 3 se aşteaptă urcarea documentaţiei în SICAP, iar lotul 2 va fi scos la licitaţie. Anul 2020 va fi un an cu şantier deschis pe Autostrada Sibiu-Piteşti. Cu siguranţă cei de la Comisia Europeană vor primi clarificările în timpul solicitat, poate chiar mai repede, astfel încât cererea de finanţare să îşi urmeze parcursul normal.” a spus ministrul Bode.

 

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici