Firmele vor putea să plătească anticipat impozitul pe profitul anual din 2010

Firmele vor avea posibilitatea să realizeze, din 2010, plăţi anticipate trimestriale în contul impozitului pe profitul anual, potrivit proiectului de modificare a Codului Fiscal, măsură care ar fi urmat să intre în vigoare, conform prevederilor legale actuale, la începutul anului viitor.

2 afișări

Sistemul este utilizat de bănci, instituţiile de credit având posibilitatea să realizeze, din acest an, plăţi trimestriale anticipate în contul impozitului pe profit, reprezentând 25% din impozitul anticipat pentru tot anul, determinat pe baza impozitului din anul precedent actualizat cu indicele de inflaţie. Se va lua în considerare inflaţia decembrie la decembrie estimată cu ocazia elaborării bugetului iniţial al anului pentru care se realizează plăţile anticipate.

Sistemul simplificat de plată pentru impozitul pe profit urma să fie generalizat, începând cu 1 ianuarie 2008, pentru toţi contribuabilii obligaţi la plata impozitului pe profit, care trebuie, în prezent, să declare şi să plătească impozit pe profitul trimestrial, până la data de 25 a primei luni următoare trimestrului pentru care se calculează impozitul.

Măsura introducerii şi pentru alte societăţi a sistemului plăţii impozitului pe profit, cu plăţi anticipate trimestriale în contul impozitului anual, ar putea fi amânată pentru 2010, prin modificările care vor fi aduse Codului Fiscal.

"Având în vedere dificultăţile semnalate în procesul programării veniturilor bugetare, devine necesară amânarea aplicării acestui sistem de plată a impozitului pe profit, pentru restul contribuabililor, până în anul 2010", se spune în nota de fundamentare a proiectului de ordonanţă.

 

 

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici