Ford va produce la Craiova şi un motor de 1,5 litri pe benzină - Mediafax

Ford va produce la Craiova şi un motor de 1,5 litri pe benzină

Ford va construi încă un tip de motor la Craiova, de 1,5 litri, acesta urmând să intre în producţia de serie la începutul anului viitor, a anunţat, luni, compania.

848 afişări

Imaginea articolului Ford va produce la Craiova şi un motor de 1,5 litri pe benzină

Ford va produce la Craiova şi un motor de 1,5 litri pe benzină (Imagine: Mihai Dascalescu / Mediafaxfoto)

"Ford începe demersurile pentru construcţia unui al doilea motor la Craiova, motorul de 1,5 litri pe benzină", se arată într-un comunicat al companiei.

În luna mai Ford a lansat producţia primului motor, EcoBoost de 1 litru, desemnat "Motorul Internaţional al Anului" pentru 2012 de către revista Engine Technology International.

Totodată, compania a început, luni, producţia de serie a autovehiculelor în România.

Primul model produs de Ford la Craiova este noul Ford B-MAX. Vehiculul monovolum din segmentul B este construit exclusiv în fabrica din România.

 

Ford a investit peste 500 milioane euro pentru modernizarea şi dezvoltarea fabricii de autovehicule din Craiova, parte a unui plan de investiţii de 675 milioane euro, asumat la preluarea uzinei.

B-MAX va fi disponibil cu ambele versiuni de 100 CP şi 120 CP ale motorului EcoBoost de 1 litru.

Preşedintele Traian Băsescu a cumpărat primul model B-MAX, o maşină de culoare roşie, la volanul căreia s-a urcat şi a testat-o în incinta fabricii.

Noul model poate fi comandat în România din luna martie, la preţuri care pornesc de la 13.400 de euro. Comenzile vor fi onorate începând cu data de 15 septembrie.

Ford estimează că va produce în acest an la Craiova 60.000 de maşini B-MAX, iar anul viitor 105.000 de unităţi, modelul fiind destinat în principal pieţelor externe.

 

Dacă ţi-a plăcut articolul, urmăreşte MEDIAFAX.RO pe FACEBOOK »

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Taguri:
FORD ,
MOTOR ,

Citarea se poate face în limita a 250 de semne. Nici o instituţie sau persoană (site-uri, instituţii mass-media, firme de monitorizare) nu poate reproduce integral scrierile publicistice purtătoare de Drepturi de Autor fără acordul Mediafax SA.