FT: China îndeamnă naţiunile în dezvoltare să se opună unei taxe "nerealiste" în transportul maritim

China a îndemnat ţările aflate în dezvoltare să se opună impunerii unei taxe privind poluarea în transportul maritim, criticând naţiunile bogate din cauza stabilirii unor obiective "nerealiste" prin costuri "semnificative", potrivit cotidianului Financial Times.

6213 afișări
Imaginea articolului FT: China îndeamnă naţiunile în dezvoltare să se opună unei taxe "nerealiste" în transportul maritim

Sursa foto: Mediafax Foto

Franţa a reuşit să obţină susţinerea altor 22 de ţări pentru introducerea unei taxe internaţionale în comerţul maritim, unul dintre cele mai poluante sectoare industriale.

Însă Administraţia de la Beijing a distribuit o notă diplomatică adresată statelor aflate în dezvoltare, în perspectiva unei reuniuni esenţiale din iulie a Organizaţiei Maritime Internaţionale din cadrul ONU.

"Un obiectiv exagerat de ambiţios de reducere a emisiilor poluante va obstrucţiona grav dezvoltarea internaţională a transporturilor maritime, va majora semnificativ costurile reţelelor de aprovizionare şi va afecta relansarea economiei globale", arată un document al Chinei obţinut de cotidianul Financial Times.

"Naţiunile dezvoltate împing Organizaţia Maritimă Internaţională să aibă viziuni nerealiste şi anumite niveluri de ambiţie. Pledează pentru o taxă care va genera creşteri semnificative de costuri în transportul maritim", atrage atenţia Administraţia de la Beijing.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici