FT: Ritmul relansării economice în zona euro a încetinit / BCE: Şomajul ar putea creşte în toamnă

  • FT: Ritmul relansării economice în zona euro a încetinit
  • Indicele IHS Markit privind achiziţiile este în scădere
  • BCE avertizează că zona euro riscă să se confrunte cu o creştere a şomajului în toamnă
294 afișări
Imaginea articolului FT: Ritmul relansării economice în zona euro a încetinit / BCE: Şomajul ar putea creşte în toamnă

Sursa foto: profimedia

Ritmul relansării economice a zonei euro a încetinit, după câteva luni de îmbunătăţire a situaţiei, iar rata şomajului ar putea creşte în uniunea monetară europeană în următoarele luni, conform datelor citate de cotidianul Financial Times.

Indicele IHS Markit privind achiziţiile a scăzut la nivelul de 51,6 în august, faţă de 54,9 în iulie. Chiar dacă cifrele peste nivelul 50 relevă că majoritatea companiilor au raportat extinderi ale activităţilor, valoarea actuală este sub aşteptările celor mai mulţi economişti, conform unui sondaj efectuat de agenţia Reuters.

Datele în scădere au afectat valoarea euro vineri dimineaţă, punând sub semnul întrebării forţa de relansare economică a Europei în trimestrul al treilea. După o scădere istorică de 15% în primele două trimestre, economiştii se aşteptau ca zona euro să îşi revină puternic în trimestrul al treilea. Cu toate acestea, multiplicarea cazurilor de coronavirus în multe ţări europene a atras noi restricţii, generând dubii privind sustenabilitatea ritmului relansării, notează cotidianul Financial Times.

"Redresarea a fost subminată de semnalele privind multiplicarea infecţiilor în numeroase ţări ale zonei euro, iar noile restricţii au afectat în principal sectorul serviciilor. Totuşi, firmele au continuat să raporteze creşteri ale producţiei şi noi comenzi", explică analistul Andrew Harker, director economic la IHS Markit.

Banca Centrală Europeană (BCE) a avertizat că zona euro riscă să se confrunte cu o creştere a şomajului în toamnă, chiar dacă ritmul relansării se va stabiliza. Analiştii BCE au exprimat temeri că piaţa muncii este defazată comparativ cu ritmul economiei. "Analizele sugerează că rata angajărilor nu coincide cu producţia, apărând scăderi ale personalului şi veniturilor, în contextul în care familiile economisesc din precauţie, afectând cheltuielile de consum", a afirmat Philip Lane, directorul economic al BCE, la ultima reuniune a membrilor Consiliului de administraţie.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Taguri:
ft,
ue,
zona euro

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici