Gata cu pensia la domiciliu? Poșta Română vrea să renunțe la plata cash
Ștefan a explicat că Poșta Română primește lunar aproximativ 60 de milioane de lei de la stat pentru aceste contracte. Totuși, o parte considerabilă din acești bani este alocată pentru achiziționarea numerarului necesar efectuării plăților. A menționat că, în primele două săptămâni ale fiecărei luni, compania se ocupă de procurarea unei sume echivalente cu „aproximativ 5% din întreaga masă monetară a țării”. Astfel se ajunge la implicarea unor costuri logistice și operaționale semnificative. La acest capitol se includ: centrele de procesare, seifuri plus implementarea măsurilor de securitate impuse de lege.
Directorul a precizat că, din fondurile primite, Poșta Română reține doar aproximativ 70%. Restul fondurilor este direcționat către stat, bănci sau furnizori de numerar. Prin urmare, realizarea plăților pensiilor în numerar este considerată o activitate nesustenabilă din punct de vedere financiar, scrie Gândul.
Ce propune Poșta Română
Valentin Ștefan a pledat pentru scoaterea la licitație publică a serviciului de distribuire a pensiilor. Această măsură ar stimula competiția între diferiți operatori și ar contribui la stabilirea prețului real al serviciului. În viziunea sa, o astfel de abordare ar permite Poștei Române să se concentreze pe alte activități. In special pe unele care ar genera profit și ar elibera serviciile postei de o responsabilitate considerată, în prezent, disproporționată.
Implicații pentru pensionari și semnale de avertizare
În România, un număr mare de pensionari și beneficiari ai ajutoarelor sociale, în special cei din zonele rurale sau cei cu acces limitat la servicii bancare, se bazează pe primirea banilor acasă. Orice modificare a modalității de distribuire ar putea afecta semnificativ accesul acestora la resursele financiare.
Exista critici că o astfel de decizie ar putea duce la izolarea persoanelor vulnerabile sau la dificultăți pentru cei care nu dispun de un cont bancar. Alte avertismente spun că simpla externalizare a acestui serviciu, fără asigurarea unei alternative viabile și accesibile, reprezintă un risc social major.
Inițiativa survine într-un moment în care Poșta Română se află într-un proces amplu de restructurare, cu scopul modernizării serviciilor, reducerii costurilor și creșterii eficienței. Deși distribuirea pensiilor reprezintă o componentă importantă a activității companiei, ea constituie și o povară financiară considerabilă, ceea ce explică dorința de a externa acest serviciu.