Gazprom semnalează o schimbare de strategie, înclinând către clienţi din afara Europei

Grupul rus Gazprom ar putea renunţa la planurile de construcţie a unui gazoduct care să deservească zăcământul uriaş Shtokman din Marea Barents, probabil pentru a face disponibile şi clienţilor non-europeni resursele extrase acolo.

628 afișări
Imaginea articolului Gazprom semnalează o schimbare de strategie, înclinând către clienţi din afara Europei

Gazprom semnalează o schimbare de strategie, înclinând către clienţi din afara Europei (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

Astfel, Gazprom s-ar putea concentra pe producerea de gaze naturale lichefiate (GNL), care pot fi transportate mai uşor, a declarat directorul general adjunct al gigantului rus, Alexander Medvedev. Acesta este totodată şeful diviziei de exporturi a Gazprom.

Comentariul lui Medvedev va antrena probabil temerile Europei privind cât de mult se poate baza pe Rusia ca furnizor major de gaze pe termen lung, în contextul cererii tot mai ridicate din Asia.

Companiile europene s-au plâns în această iarnă că Gazprom, care asigură un sfert din consumul Europei, nu a răspuns afirmativ solicitărilor pentru creşterea cantităţilor livrate în perioada de vreme foarte rece din prima parte a acestui an.

Grupul rus a arătat atunci că nu poate acoperi toată cererea suplimentară.

Premierul Vladimir Putin, care va fi învestit în mai în cel de-al treilea mandat de preşedinte, a declarat în luna martie că Rusia ar trebui să se îndepărteze de dependenţa financiară de livrările de gaze naturale către Europa prin conducte. Putin consideră că Gazprom ar trebui să se extindă în sectorul gazelor naturale lichefiate super-răcite, care pot fi livrate pe mare atât în Europa, cât şi către Orientul Mijlociu şi Asia, fără constrângeri legate de infrastructură.

Zăcământul Shtokman, al zecelea din lume, are rezerve estimate la 3.900 miliarde metri cubi de gaze, echivalente cu consumul mondial timp de un an.

Teoretic, gazele extrase de acolo ar trebui transportate către Europa din 2016 prin gazoductul Nord Stream, aflat în fază de proiect, şi din 2017 sub formă de gaz natural lichefiat, modalitate mai costisitoare.

Dezvoltarea Nord Stream, începută în luna noiembrie a anului trecut, a fost întârziată de diverse probleme. În martie, consorţiul Nord Stream a amânat pentru cea de-a treia oară, în ultimele 12 luni, o decizie finală privind începerea investiţiilor iniţiale pentru proiect, estimate la 30 miliarde de dolari.

Consorţiul este format din Gazprom (51%), Total (Franţa, 25%) şi Statoil (Norvegia, 24%) şi s-a împotmolit de câţiva ani în dezbateri, problema cheie fiind reducerile sau excepţiile fiscale.

Potrivit reglementărilor fiscale în vigoare, gazele naturale lichefiate ar fi pentru Rusia o variantă mai bună decât construcţia unui gazoduct, din moment ce toate proiectele GNL din Rusia sunt exceptate de la plata accizei pe export.

În prezent, singura instalaţie GNL operaţională din Rusia funcţionează la exploatarea Sakhalin-2 deţinută în parteneriat de Gazprom şi Shell şi produce 10 milioane tone de gaze super-răcite pe an.

Rusia vrea să extindă până în 2020 capacitatea GNL la 60 milioane tone pe an, în principal pentru a exporta către pieţe asiatice precum China şi Japonia, unde cererea este în creştere puternică.

Medvedev a afirmat că gazele extrase de la Shtokman vor fi exportate către Europa şi Asia.

Gazprom a redus estimările privind volumul gazelor exportate către Europa în acest an prin gazoducte, din cauza tranziţiei către modalităţi alternative de livrare, precum GNL.

Grupul a făcut de asemenea diverse concesii în privinţa preţului perceput clienţilor europeni, printre care grupul italian ENI.

Medvedev a spus însă că veniturile din vânzările către Europa nu vor scădea în 2012, deoarece preţurile gazelor depind, prin contractele pe termen lung încheiate de Gazprom, de cotaţiile petrolului şi produselor petroliere, care vor continua să crească.

Preţul mediu al gazelor exportate de Gazprom către clienţi din Europa ar trebui să crească în acest an la 415 dolari pe 1.000 metri cubi, de la 384 dolari în 2011.

Vânzările către clienţi din UE generează circa jumătate din veniturile Gazprom.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici