Grecia ar putea înregistra o scădere economică de 10,5% anul acesta

  • Grecia ar putea avea o scădere economică de 10,5% anul acesta
  • Anterior, era prognozată o scădere de 8,2%
  • Pentru anul 2021, este estimată o creştere economică de 4,8%
148 afișări
Imaginea articolului Grecia ar putea înregistra o scădere economică de 10,5% anul acesta

Grecia estimează că va avea o scădere economică de 10,5% anul acesta, în contextul crizei pandemiei, iar în 2021 creşterea ar putea fi de 4,8%, informează Agenţia France-Presse şi cotidianul Le Figaro.

Deşi, anterior, Ministerul grec al Finanţelor estimase o scădere de 8,2% a PIB-ului anul acesta, potrivit prognozei revizuite, scăderea va fi de 10,5%.

"Din nefericire, proiectul de buget pe anul 2021 este elaborat în condiţii adverse, într-un climat de incertitudine", arată noul raport elaborat de Ministerul grec al Finanţelor.

În 2019, economia Greciei a înregistrat o creştere de 1,9%.

Creşterea economică din 2021, estimată a fi de 4,8%, ţine cont de fondurile europene care ar urma să le fie acordate regiunilor afectate grav de restricţiile impuse în contextul crizei coronavirusului.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici