Prima pagină » Economic » Guvern: România va fi solidară în aplicarea sancțiunilor în cazul Lukoil. Un grup de lucru coordonat de MAE va stabili mecanismul care va fi implementat

Guvern: România va fi solidară în aplicarea sancțiunilor în cazul Lukoil. Un grup de lucru coordonat de MAE va stabili mecanismul care va fi implementat

România va lua o decizie solidară în ceea ce privește sancțiunile impuse de administrația Statelor Unite ale Americii gigantului rus Lukoil, a comunicat, joi seara, purtătorul de cuvânt al Guvernului, precizând că există un grup de lucru format în acest sens.
Guvern: România va fi solidară în aplicarea sancțiunilor în cazul Lukoil. Un grup de lucru coordonat de MAE va stabili mecanismul care va fi implementat
Sursa foto: DRAGOS SAVU / MEDIAFAX FOTO

„În privința Lukoil, ceea ce va pot spune este că România va fi solidară în aplicarea sancțiunilor, iar până săptămâna viitoare va fi pregătit un proiect, cel mai probabil de ordonanță, care va stabili un mecanism general aplicabil în situații de acest fel. De acest subiect se ocupă un grup de lucru coordonat de ministerul de Externe”, a transmis purtătoarea de cuvânt a Guvernului, Ioana Ene Dogioiu.

Conform informațiilor transmise, sancțiunile intră în vigoare pe 21 noiembrie pentru rafinărie și pe 13 decembrie pentru benzinării.

Contribuția fiecărui minister

Potrivit oficialului Executivului, din grupul de lucru interministerial care lucrează la elaborarea cadrului legal de implementare a sancțiunilor internaționale, inclusiv Lukoil, fac parte experți din ministerele Afacerilor Externe, Energiei, Finanțelor și Justiției.

„România se aliniază sancțiunilor SUA, iar Ministerul Afacerilor Externe coordonează aspectele alinierii diplomatice și tehnice cu alte state, alături de Ministerul Justiției din perspectiva juridică și a dreptului internațional aplicabil iar Ministerele Energiei și Finanțelor din perspectiva corporativă și a implicațiilor financiare și pe piață de energie”, a completat purtătorul de cuvânt al Ministerului Afacerilor Externe, Andrei Țărnea, contactat de Mediafax.

Ministrul Energiei, Bogdan Ivan, declara vinerea trecută că, la nivel guvernamental, lucrează împreună cu mai multe ministere pentru a clarifica transpunerea sancțiunilor internaționale în legislația națională și, totodată, pentru a limita efectele negative asupra furnizorilor și tuturor agenților economic.

În ceea ce privește comisia care gestionează situația, ministrul a explicat că aceasta era condusă de vicepremierul Cătălin Predoiu, împreună cu Ministerul Energiei, Ministerul Economiei și Ministerul Finanțelor, iar rezultatele vor fi comunicate săptămâna aceasta.

Oficialii Ministerului Energiei au transmis că nu au informații suplimentare față de cele comunicate de Guvern.

Activele Lukoil în România

La sfârșitul lui octombrie, Lukoil anunțase intenția de a vinde activele sale din străinătate  „ca urmare a introducerii de măsuri restrictive împotriva companiei și a filialelor sale de către unele state”, la câteva zile după ce Statele Unite au inclus Lukoil și compania petrolieră de stat Rosneft pe lista sancțiunilor.

Vânzarea planificată a activelor este cea mai importantă măsură luată până în prezent de o companie rusă în urma sancțiunilor occidentale impuse Rusiei în contextul războiului din Ucraina, scria Reuters.

Lukoil este una dintre companiile rusești cu cea mai amplă prezență internațională, având operațiuni în peste 30 de țări din Europa, Asia Centrală, Orientul Mijlociu și Africa. România e una dintre cele mai importante piețe ale Lukoil în Europa de Sud-Est.

În România, Lukoil International GmbH controlează integral direct Lukoil Lubricants East Europe SRL, companie înregistrată în România, care se ocupă cu producția și distribuția de lubrifianți pentru diverse tipuri de vehicule și industrii.

Fabrica de producție de la Ploiești dispune de o capacitate de 40.000 de tone pe an și produce peste 300 de sortimente de lubrifianți, potrivit termene.ro. Anul trecut, compania avut un profit net de 1,19 milioane de lei, o cifră de afaceri de peste 133 de milioane lei și datorii de peste 75 de milioane de le și 73 de angajați.

Celelalte active semnificative ale Lukoil în România – rafinăria Petrotel, peste 300 de benzinării, un trader de gaze, Sustainable Energy Supply North SRL,- sunt controlate prin divizia de trading Litasco a grupului, înregistrată în Elveția, iar aproape 78% din drepturile asupra unei concesiuni offshore de gaze naturale din Marea Neagră – prin subsidiară olandeză, Lukoil Overseas Atash BV.

LUKOIL ROMANIA SRL, înființată în 1998 și care are ca obiect principal de activitate comerț cu amănuntul al carburanților pentru autovehicule, a avut în 2024 o cifră de afaceri de 11,16 miliarde de lei, o pierdere de peste 145 de milioane de lei și 2023 de angajați. Compania are trei administratori, de naționalitate rusă, italiană și română.

PETROTEL LUKOIL SA, care operează rafinăria Petrotel Ploiești, a avut, în 2023, ultimul an în care s-a raportat bilanțul, o cifră de afaceri de 1,89 miliarde de lei și un profit de 62,8 milioane de lei și 542 de angajați. Compania are un administrator bulgar.

Sustainable Energy Supply North SRL a avut în 2024 o cifră de afaceri de 118.5 milioane de lei, nu a avut profit și are 6 angajați.

Trebuie precizat că informațiile de la nivel global nu indică clar care este relația dintre Lukoil International GmbH și Litasco, care deține în România PETROTEL LUKOIL SA (rafinăria Petrotel Ploiești) și LUKOIL ROMÂNIA SRL (cele peste 300 de benzinării din România) și Sustainable Energy Supply North SRL.

Orice acord privind vânzarea activelor din România trebuie avizată de autorități, respectiv Comisia de Examinare a Investițiilor Străine Directe (CEIDS) și Consiliul Concurenței, pentru a fi finalizată și a produce efecte. Conform declarațiilor de vineri ale președintelui Consiliului Concurenței, Bogdan Chirițoiu, autoritatea nu a primit nicio notificare privind o posibilă tranzacție agreată.