Guvernul a aprobat plafoanele pentru schema de sprijin în zootehnie în valoare de 109 milioane euro

Guvernul a adoptat o hotărâre care aprobă plafoanele pentru schema de sprijin în sectorul zootehnic, în valoare totală de 109 milioane de lei. Exectivul a mai adoptat un act normativ care aprobă schema de ajutor pentru aplicarea programului de susţinere a producţiei de tomate.

116 afișări
Imaginea articolului Guvernul a aprobat plafoanele pentru schema de sprijin în zootehnie în valoare de 109 milioane euro

Guvernul a aprobat plafoanele pentru schema de sprijin în zootehnie în valoare de 109 milioane euro

Executivul a aprobat în şedinţa de vineri hotărârea pentru aprobarea plafoanelor alocate schemelor de sprijin cuplat în sectorul zootehnic, precum şi pentru stabilirea cuantumului acestora pentru anul de cerere 2019, potrivit unui comunicat publicat pe site-ul Ministerului Agriculturii.

Repartiţia plafoanelor arată astfel:

"- 610.000 euro, respectiv 7.646.856 lei, pentru specia bovine, categoria bivoliţe de lapte;

- 2.600.000 euro, respectiv 59.844.960 lei, pentru specia bovine, categoria taurine din rase de carne şi metişii acestora;

- 4.999.500 euro, respectiv 451.209.625,2 lei, pentru specia bovine, categoria vaci de lapte;

-27.000 euro, respectiv 128.239,2 lei, pentru specia viermi de mătase".

Valoarea totală a plafoanelor pentru anul 2019 este de 109 milioane de euro, echivalentul a 518,8 milioane de lei.

"Cuantumul sprijinului per unitate pentru schemele de sprijin cuplat în sectorul zootehnic se calculează de către Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură prin raportarea plafoanelor aferente fiecărei scheme la efectivul de animale eligibile", se mai arată în comunicatul transmis de Ministerul Agriculturii.

De asemenea, a fost aprobată hotărârea pentru "modificarea articolului 9, alin (1) din Hotărârea Guvernului 107/2019 privind aprobarea schemei «Ajutor de minimis pentru aplicarea programului de susţinere a produsului tomate în spaţii protejate» pentru anul 2019. Prin acest act normativ se modifică resursele financiare necesare aplicării schemei de ajutor de minimis prevăzute de H.G.nr. 107/2019, respectiv, de la maximum 233,1 milioane de lei , la maximum 292,9 milioane de lei".

Ministerul Agriculturii precizează că prin suplimentarea sumei se va asigura susţinerea financiară a tuturor solicitanţilor eligibili din cadrul schemei (inclusiv pentru ciclul II de producţie), astfel încât programul să fie aplicat de o manieră unitară şi nediscriminatorie.

"Pentru ciclul II de producţie, care se încheie la data de 20 decembrie 2019, direcţiile pentru agricultură judeţene, respectiv a Municipiului Bucureşti estimează un număr de 6.538 beneficiari.Programul de sprijin pentru tomate cultivate în spaţii protejate încurajează fermierii să cultive tomate în perioadele de extrasezon, contribuind astfel la asigurarea necesarul de consum intern de tomate proaspete din producţia autohtonă", mai arată comunicatul.

În şedinţa de Guvern din 28 noiembrie, ministrul Finanţelor Florin Cîţu anunţase alocarea sumei de 70 de milioane de lei pentru decontarea fermierilor incluşi în programul de tomate, specificând că banii pentru decontări nu erau prevăzuţi în bugetul iniţial.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici