Guvernul a aprobat programul IMM Factor: garanţii de stat pentru companiile în dificultate

  • Guvernul a aprobat, luni, programul IMM Factor, prin care vine în sprijinul companiilor care au probleme cu lichidităţile în această perioadă.
  • Garanţiile de stat pot ajunge până la 5 milioane de lei per beneficiar.
  • Programul IMM Factor este inclus în Planul Naţional de Investiţii şi Relansare Economică
5480 afișări
Imaginea articolului Guvernul a aprobat programul IMM Factor: garanţii de stat pentru companiile în dificultate

Guvernul a aprobat programul IMM Factor: garanţii de stat pentru companiile în dificultate

Programul IMM Factor este inclus în Planul Naţional de Investiţii şi Relansare Economică şi vine în sprijinul companiilor care, în perioada de dificultate economică, nu au acces la lichidităţile din piaţa financiar-bancară.

„A fost adoptată Ordonanţa de Urgenţă pentru aprobarea Programului Factor. În acest caz vorbim despre garanţii de stat în cuantum de 50% din valoarea finanţării de acest tip cu costuri de garantare subvenţionată de stat, iar valoarea maximă a facilităţii de finanţare este de 5 milioane de lei per beneficiar. Vorbim despre un stimulent pentru piaţa financiar-bancară, de a veni în sprijinul întreprinderilor mici şi mijlocii şi al companiilor, care această perioadă, din cauza dificultăţilor economice, pot suferi din cauza întârzierilor în plata facturilor pe care le-au emis”, a spus Ionel Dancă, şeful Cancelariei primului ministru.

Dancă a explicat faptul că o companie care doreşte să primească mai repede banii pentru serviciile sau bunurile furnizate, în baza facturii poate cere unui finanţator bancar plata respectivei facturi, are acces imediat la lichidităţi, urmând ca banca să primească valoarea facturii de la client la momentul scadenţei.

„Pentru a încuraja un astfel de sistem, care există în foarte multe ţări europene şi în economiile dezvoltate, statul vine şi stimulează accesul companiilor la un astfel de instrument prin forma aceasta a garanţiilor de stat. Valoarea a plafonului de garanţii în cadrul acestei scheme este de 1 miliard de lei pentru o perioadă de 12 luni, perioadă în care prin acest instrument companiile vor avea acces putea avea acces mai uşor la lichidităţi ca urmare a decontării facturilor prin acest sistem”, mai spus Ionel Dancă.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Taguri:
guvern,
imm factor,

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici