Guvernul alocă bani Ministerului Mediului din Fondul de rezervă, pentru procesul de la Paris cu OMV

Bugetul Ministerului Mediului a fost suplimentat de Guvern cu 820.000 lei, pentru plata cheltuielilor reprezentând onorariul arbitrilor din procesul pe care Executivul îl are cu grupul austriac OMV, acţionarul majoritar al OMV Petrom, pe rolul Curţii Internaţionale de Arbitraj de la Paris.

405 afișări
Imaginea articolului Guvernul alocă bani Ministerului Mediului din Fondul de rezervă, pentru procesul de la Paris cu OMV

Guvernul alocă bani Ministerului Mediului din Fondul de rezervă, pentru procesul de la Paris cu OMV (Imagine: Shutterstock)

Bugetul a fost sulimentat în şedinţa de marţi a Guvernului, banii fiind alocaţi din Fondul de rezervă bugetară.

Agenţia MEDIAFAX a anunţat, săptămâna trecută, că grupul austriac OMV, acţionarul majoritar al OMV Petrom, a deschis o acţiune împotriva Guvernului la Curtea Internaţională de Arbitraj de la Paris, solicitând rambursarea a 91,6 milioane lei pentru lucrări de ecologizare efectuate în perioada 2009-2010 şi pentru care nu a primit banii de la buget.

Statul s-a angajat, prin Legea 555/2004 privind privatizarea SNP Petrom, să despăgubească în perioada 2005-2019 compania Petrom pentru poluarea istorică înainte de privatizare.

La începutul anului 2008, OMV Petrom a evaluat cheltuielile de mediu pe care ar urma să le recupereze de la stat la 1,707 miliarde de lei (511 milioane euro), ceea ce reprezintă peste trei sferturi din preţul încasat de stat la privatizarea companiei.

Lucrările pentru care OMV Petrom cere 91,6 milioane de lei de la statul român la Curtea de Arbitraj au fost derulate în 2009-2010 şi au vizat la decontaminarea unor terenuri de la combinatul chimic Doljchim şi la rafinăria Petrobrazi, ambele unităţi fiind deţinute de OMV Petrom. Acţiunea la Curtea de Arbitraj a fost deschisă în luna decembrie a anului trecut.

Ministerul Mediului a respins, în luna noiembrie a anului trecut, pretenţiile OMV Petrom, considerând că "răspunderea statului român nu poate fi angajată în ce priveşte plata sumelor notificate, deoarece nu sunt îndeplinite condiţiile de acordare a despăgubirilor pentru pierderile de mediu suferite de societate (OMV Petrom - n.r.) prevăzute în contractul de privatizare a Petrom.

România este reprezentată în procesul de la Paris de Ministerul Mediului şi Pădurilor.

Curtea Internaţională de Arbitraj a notificat cu privire la deschiderea acestui proces Ministerul Economiei, acţionar minoritar la OMV Petrom, cu o participaţie de 20,6% din capital.

Grupul austriac OMV a achiziţionat participaţia majoritară la Petrom în anul 2004, printr-o tranzacţie de 1,5 miliarde de euro, sub formă de achiziţie directă de acţiuni - 668 milioane de euro - şi majorare de capital - 832 milioane de euro.

Consiliului Concurenţei a anunţat în ianuarie sancţionarea companiilor OMV Petrom Marketing, OMV Petrom, Rompetrol Downstream, ENI România, MOL Romania Petroleum Products şi Lukoil România cu amenzi ce cumulează 880,5 milioane lei (205 milioane de euro), reprezentând aproximativ 3% din cifrele de afaceri realizate în anul 2010, pentru că aceste companii s-au înţeles să retragă de pe piaţă un sortiment de carburant.

Sancţiunea care a revenit OMV Petrom totalizează 503,8 milioane lei (120 milioane euro), suma reprezentând peste 57% din amenzile aplicate companiilor petroliere. Petrom a fost amendată cu 366,53 milioane lei, iar OMV Petrom Marketing a fost sancţionată cu 137,28 milioane lei, potrivit informaţiilor raportate bursei în luna ianuarie.

Grupul Petrom consideră că sancţiunile sunt nejustificate şi a anunţat că le va contesta în instanţă.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici