Guvernul ar putea aproba miercuri proiectul privind modernizarea a 10.000 km de drumuri judeţene

Guvernul ar putea aproba, miercuri, proiectul privind modernizarea a 10.000 de kilometri de drumuri judeţene, a declarat, marţi, ministrul Dezvoltării şi Turismului, Elena Udrea.

18 afișări
Imaginea articolului Guvernul ar putea aproba miercuri proiectul privind modernizarea a 10.000 km de drumuri judeţene

Guvernul ar putea aproba miercuri proiectul privind modernizarea a 10.000 km de drumuri judeţene (Imagine: Mihai Burlacu/Mediafax Foto)

"Vom aproba proiectul, probabil, în şedinţa de Guvern de mâine (miercuri -n.r.)", a declarat ministrul într-o conferinţă de presă.

Ea a spus că investiţia va fi de peste două miliarde de euro şi ar urma să se finalizeze în 2012.

Potrivit Elenei Udrea, din cauza fondurilor insuficiente disponibile ministerul îşi propune să modernizeze în acest an doar 500 de kilometri, cu bani de la buget.

Totodată, ministerul avea contractată, la jumătatea lunii mai, modernizarea altor 2.063 kilometri prin Programul Operaţional Regional, susţinut în principal din fonduri europene.

Ministrul a mai spus că drumurile vor fi reabilitate conform unor criterii precum relevanţa economică sau socială sau legătura acestora cu obiective turistice. În plus, întrucât unele dintre acestea traversează mai multe judeţe, licitaţiile ar putea fi transferate de la consiliile judeţene sub autoritatea ministerului.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici