Guvernul va dubla limitele minime şi maxime ale pedepselor pentru furtul de componente CFR

Guvernul va dubla limitele minime şi maxime ale pedepselor prevăzute în Codul Penal pentru furturile de material rulant CFR, a anunţat miercuri premierul Victor Ponta.

488 afişări
Imaginea articolului Guvernul va dubla limitele minime şi maxime ale pedepselor pentru furtul de componente CFR

Guvernul va dubla limitele minime şi maxime ale pedepselor pentru furtul de componente CFR (Imagine: AFP/ Mediafax Foto)

El a precizat că Ministerul Transporturilor se va consulta pe această temă cu Ministerele de Interne şi Justiţie, iar decizia va fi luată de Guvern săptămâna viitoare, eventual prin ordonanţă de urgenţă.

"Să găsim soluţia nu doar pentru Intercity Bucureşti-Constanţa, cred că protecţia căilor ferate este o problemă structurală. Dacă mergem pe logica actuală, că sunt pedepse mici sau că se fură două şuruburi - alea două şuruburi pot să însemne deraierea unui tren şi moartea a unor oameni", a spus Ponta.

Premierul a adăugat că vor fi luate măsuri suplimentare şi pentru paza bunurilor.

Un document oficial prezentat de MEDIAFAX în luna octombrie relevă că CFR nu mai are rezerve de componente feroviare pentru înlocuirea celor subtilizate de hoţi, care au crescut în ultima perioadă şi afectează secţii precum Bucureşti - Constanţa, iar durata unei călătorii creşte, din cauza verificărilor.

"În cazul deranjamentelor provocate de furturi, deoarece instalaţiile nu mai dau indicaţii în legătură cu starea de liber sau ocupat a liniilor, circulaţia între staţii se face prin înţelegere telefonică - cale liberă, fiind necesare măsuri suplimentare de verificare pe teren a liniilor şi macazelor, fapt ce conduce la mărirea duratei de parcurs a trenurilor, la aşteptarea eliberării liniilor din staţii şi a liniei curente", se precizează în document.

Furturile tot mai dese, cu autor necunoscut, din instalaţiile feroviare şi de siguranţa circulaţiei, afectează în prezent 10 din cele 27 de distanţe de circulaţie ale secţiei Bucureşti - Constanţa.

Verificările suplimentare prelungesc timpul de mers pe o distanţă de circulaţie în medie cu 5-7 minute, în funcţie de condiţiile de circulaţie, ajungându-se astfel la întârzieri de 60 de minute sau mai mari, se arată în document.

Pe lângă prejudiciile aduse publicului călător, aceste situaţii presupun şi eforturi de natură tehnică şi financiară pentru CFR , care trebuie să înlocuiască echipamentele furate.

"În prezent s-a ajuns la situaţia limită în care Compania Naţională de Căi Ferate CFR SA nu mai are rezerve de componente pentru înlocuirea celor furate", se menţionează în document, datat 22 octombrie 2012.

În ciuda situaţiei dificile, CFR acţionează pentru redresarea circulaţiei şi reducerea efectelor produse de furturi, asigurând derularea traficului în condiţii de siguranţă.

În martie anul trecut, Guvernul a interzis firmelor care lucrează cu deşeuri industriale reciclabile să mai cumpere de la persoane fizice metale feroviare, precum şina de cale ferată, argumentând că furturile de materiale a ridicat suma pagubelor la peste 10 milioane lei şi afectează grav siguranţa circulaţiei trenurilor.

Perioada de interdicţie este pentru doi ani şi poate fi prelungită ulterior prin hotărâre de guvern.

Firmele care încalcă interdicţia sunt amendate cu sume cuprinse între 20.000 şi 40.000 lei, anularea autorizaţiei de colectare şi plata unui "tarif de despăgubire" în valoare egală cu cea a elementelor feroviare sustrase, către compania feroviară afectată.

Ultimele date oficiale, prezentate anul trecut de MEDIAFAX, indică faptul că numărul cazurilor de sustrageri de componente ale infrastructurii feroviare, în care autorii rămân neidentificaţi în majoritatea situaţiilor, a crescut de la 562 cazuri în 2007 şi 718 cazuri în 2008 la 1.533 cazuri de furt în 2009, valoarea pagubelor majorându-se corespunzător, de la 1,29 milioane lei în 2007 şi 4,6 milioane lei în 2008 la peste 10 milioane lei în 2010.

Dacă ţi-a plăcut articolul, urmăreşte MEDIAFAX.RO pe FACEBOOK »

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

  

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici