Încă un gigant din industria auto ar putea închide fabrici şi reduce numărul locurilor de muncă

Ford ar putea fi, după General Motors, următoarea mare companie din industria auto americană care va anunţa închideri de fabrici şi reduceri mari de locuri de muncă, arată o analiză CNN Business.

2840 afișări
Imaginea articolului Încă un gigant din industria auto ar putea închide fabrici şi reduce numărul locurilor de muncă

Încă un gigant din industria auto ar putea închide fabrici şi reduce numărul locurilor de muncă

Ford a anunţat în această vară că intenţionează să-şi restructureze radical afacerea şi că ar putea închide sau restrânge operaţiunile neprofitabile din anumite regiuni, urmând să cheltuie până la 11 miliarde dolari pentru transformare.

Compania a oferit puţine detalii despre planurile sale. Adam Jonas, analist auto la Morgan Stanley, crede că Ford se pregăteşte să reducă 25.000 de locuri de muncă din întreaga lume. El se aşteaptă ca majoritatea reducerilor să aibă loc în Europa, dar nici fabricile şi muncitorii din America de Nord nu vor fi cruţaţi.

La fel ca GM, Ford încearcă să se reinventeze, pentru a concura într-o industrie în schimbare radicală. Atât GM, cât şi Ford au declarat că trebuie să îşi reducă costurile pentru a investi în următoarea generaţie de vehicule, cum ar fi autovehiculele autonome şi maşinile electrice.

Ford a emis o declaraţie în această săptămână spunând că "acţiunile vor avea loc în mare parte în afara Americii de Nord". Compania spune că va avea o abordare orientată şi atentă în redesenarea forţei de muncă globale salariale, dar şi că publicarea unei cifre de reducere a locurilor de muncă la acest punct ar fi pură speculaţie.

Vânzările Ford în Statele Unite au scăzut cu aproximativ 3% anul acesta. Compania a anunţat că vrea să oprească vânzarea sedanelor tradiţionale din America de Nord, în afara iconicului model Mustang, având în vedere schimbarea preferinţelor clienţilor către SUV-uri şi pickup-uri.

Compania a declarat că va face schimbări pentru a reduce activitatea la două fabrici, una în Kentucky şi una în Michigan. Dar a anunţat, în acelaşi timp, că vrea să adauge 1.000 de locuri de muncă la alte două fabrici din apropiere şi a spus că tuturor angajaţilor că tuturor celor ce îşi vor pierde locurile de muncă vor primi altele la o altă fabrică Ford.

Ford avea 202.000 de angajaţi la nivel mondial la sfârşitul anului trecut, dintre care jumătate în America de Nord şi 54.000 în Europa.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici