IXY Retail, franciza NEXT în România, își extinde prezența și în online prin lansarea platformei ixy.ro, după aproape 20 de ani de experiență în retail (P)
După aproape două decenii de activitate în retailul offline, IXY Retail a construit o prezență solidă în piață, operând în prezent șase magazine în București, Timișoara și Iași și dezvoltând o relație constantă cu clienții săi, bazată pe încredere și consistență.
Lansarea ixy.ro marchează tranziția naturală a companiei către un model omnichannel, în care experiența offline este extinsă și adaptată mediului digital.
Prin noua platformă, IXY oferă acces la întreaga colecție NEXT pentru copii cu vârste între 0 și 14 ani.
Modelul de business al ixy.ro se diferențiază printr-o selecție atent curatoriată și control asupra întregii experiențe de cumpărare.
„Lansarea ixy.ro este o continuare firească a dezvoltării noastre. Ne-am dorit să aducem colecțiile NEXT pentru copii mai aproape de clienți, într-un mod simplu, rapid și eficient”, declară Victoria Houghton, CEO al IXY Retail.
Proiectul a fost dezvoltat pornind de la o nevoie clară identificată în relația directă cu clienții: accesul la o experiență de cumpărare rapidă, simplă și de încredere. Cu aproape 20 de ani de expertiză alături de brandul NEXT, IXY Retail a investit într-o platformă care transpune în online standardele de calitate și consistența experienței oferite în magazinele fizice.
Un element central al proiectului este experiența de livrare: produsele ajung la clienți în 1-2 zile lucrătoare, direct din România, prin curier, EasyBox sau cu ridicare din magazinul Next din AFI Cotroceni. Astfel, procesul de comandă și livrare este simplu, rapid și ușor de parcurs.
IXY se adresează părinților care pun accent pe materiale bine alese, design deosebit, confort și rezistență în timp atunci când fac cumpărături pentru copiii lor.
Pe termen lung, IXY are în vedere extinderea portofoliului prin adăugarea, în etapele următoare, a altor branduri dedicate copiilor, astfel încât ixy.ro să devină o destinație de referință pentru părinții care caută ținute de calitate si atent selectate, pentru fiecare etapă din viața celor mici.
De ce ați lansat ixy.ro în acest moment?
Lansarea ixy.ro este rezultatul unei evoluții naturale a business-ului. Clienții noștri sunt tot mai orientați către online, iar platforma vine ca o extensie firească a experienței construite în offline.
Am ales acest moment pentru că am simțit nevoia să răspundem concret unei cereri recurente din partea părinților care nu au un magazin NEXT în orașul lor, dar și pentru că eram pregătiți – operațional, logistic și ca experiență – să livrăm același standard de calitate și în online.
Proiectul a fost dezvoltat împreună cu parteneri cu experiență solidă: de la direcția de branding, realizată alături de Ciprian Bădălan, la dezvoltarea platformei tehnice împreună cu Senior Interactive și implementarea ecosistemului de e-commerce sub coordonarea agenției Digital Kitchen.
Prin ixy.ro ne dorim să simplificăm procesul de cumpărare și să oferim acces rapid la colecțiile NEXT pentru copii, păstrând în același timp relația directă cu brandul, construită în aproape 20 de ani.
Cum se diferențiază ixy.ro?
Este o platformă atent curatoriată, care oferă acces direct la produsele NEXT pentru copii și păstrează controlul asupra întregii experiențe. Livrarea este rapidă, în 1-2 zile lucrătoare, iar procesul de retur este simplu și ușor de parcurs.
Dincolo de selecția oferită, clienții beneficiază de suportul unei echipe care cunoaște în detaliu produsele NEXT, precum și de aceeași grijă pentru experiența de cumpărare pe care IXY Retail o oferă în magazinele sale fizice de aproape două decenii.
Ce rol joacă experiența offline?
Este fundamentul proiectului. Tot ce facem online este construit pe baza experienței reale din magazine. Cunoaștem obiceiurile clienților noștri, știm ce caută, cum aleg și ce întrebări își pun atunci când vin în magazin.
De aceea, fiecare decizie luată pentru ixy.ro – de la selecția de produse, la fluxul de livrare și politica de retur – a fost gândită să reproducă online aceeași atenție și aceeași încredere pe care familiile le găsesc în magazinele IXY din București, Timișoara și Iași.
Care sunt planurile de dezvoltare?
În prima etapă, prioritatea este consolidarea platformei ixy.ro și livrarea unei experiențe de comandă rapidă la nivel național, cu acoperire uniformă pentru părinții din toată țara.
Avem în vedere extinderea treptată a ofertei prin adăugarea altor branduri dedicate copiilor, astfel încât ixy.ro să devină o destinație de referință pentru părinții care caută opțiuni de calitate, potrivite fiecărei etape de creștere.
În paralel, strategia omnichannel rămâne o prioritate: deschiderea de noi magazine fizice și integrarea lor cu platforma online vor continua să susțină creșterea.
Care este investiția în platformă?
Proiectul ixy.ro a reprezentat o investiție strategică pe termen mediu, acoperind atât dezvoltarea tehnologică a platformei, cât și componenta logistică, de conținut și comunicare, valoarea totală ridicându-se la 90.000 de euro.
Pentru noi, ixy.ro nu este doar un magazin online, ci o extensie completă a experienței din magazinele fizice – motiv pentru care investiția a vizat fiecare etapă a interacțiunii cu clientul, de la primul contact până la livrare.
Care este targetul de vânzări?
În primul an de activitate, ixy.ro urmărește să genereze o pondere semnificativă din vânzările totale ale companiei, cu un ritm de creștere constant în următorii 2–3 ani, pe măsură ce notorietatea platformei se consolidează în piață.
Ce pondere va avea online-ul?
Estimăm că, în primii ani, online-ul va ajunge să reprezinte între 15% și 20% din totalul vânzărilor IXY, iar pe termen lung ne așteptăm ca această pondere să crească, în linie cu trendul consumatorilor din România și cu obiectivul nostru de a fi aproape de părinții din toată țara.
Există planuri de extindere?
Da. Pe lângă extinderea portofoliului cu alte branduri dedicate copiilor în cadrul ixy.ro, IXY Retail are în plan deschiderea unor noi magazine fizice, ca parte din strategia omnichannel. Obiectivul este ca experiența de cumpărare, online și offline, să rămână consistentă, indiferent de canalul ales de client.
Date despre evoluția business-ului?
IXY Retail este prezentă pe piața din România din 2007, în calitate de franciză a brandului NEXT din Marea Britanie. În aproape 20 de ani, compania a crescut de la un singur magazin la o rețea de șase locații în trei orașe – patru în București, unul în Timișoara și unul în Iași și a construit o comunitate fidelă de părinți care revin recurent pentru fiecare etapa din viata copiilor lor. Lansarea Ixy.ro marchează cel mai important moment al dezvoltării companiei din ultimii ani și deschide un nou capitol al relației IXY cu clienții din toată țara.