Video Jurnal de antreprenor: munca şi adaptarea ne vor salva

  • "Afacerile sunt bolnave de coronavirus, iar noi, patronii, suntem acum ca şi medicii din linia întâi: ne zbatem să ne salvăm afacerile. E destul de greu şi pe partea asta a baricadei."
  • "Ştiu că trebuie să mă ridic pentru mine, pentru echipa mea, pentru familia mea, eu sunt locomotiva şi ştiu că dacă eu mă opresc, si vagoanele din spatele meu se vor opri."
  • "Cred că asta va fi salvarea: să iubim munca şi să ne adaptăm. Dacă va trebui, voi creşte găini."
1076 afişări

Reporter:Ţi-ai închis o parte din business, ce a fost cel mai greu?

Irina Reisler: E dureros pentru că aici la noi există incertitudine, aici la noi trebuie să te descurci singur, şi iată sunt situaţii în care lucrurile nu mai depind de tine. De-a lungul timpului am avut situaţii în care, orice business are suişuri şi coborâşuri, este în graficul normal, nu am ieşit din tiparul cunoscut, ne-a fost şi bine şi rău, dar tot timpul a fost în mâna mea să gestionez lucrurile, acum nu este, de aici vine greutatea. Astăzi chiar am plecat către firmă pentru că eu şi Marius (soţul Irinei), părinţii afacerii noastre, mergem în continuare zi de zi şi onorăm comenzile on-line care în paranteză fie spus nu va închipuiţi că online-ul va fi pe podium cu medalia de aur, nicidecum, merge în hopuri, oamenii sunt acasă  îşi cumpără mâncare şi cam atât. Eu şi Marius mergem în continuare. Mă gândeam că afacerile sunt bolnave de coronavirus, iar noi patronii suntem acum ca şi medicii din linia întâi, ne zbatem să ne salvăm afacerile, e destul de greu şi pe partea asta a baricadei.

Reporter: Din ce reuşeşti să ţii în picioare afacerile acum? Care sunt veniturile, ce mai merge ce nu mai merge?

Irina Reisler: Partea de remodelare şi slăbire s-a închis, în partea de online la magazinul de cosmetice încasările sunt zile cu 100 altele cu 500 de lei, iar în partea de bijuterie încasările sunt extrem de mici de când oamenii stau acasă, am avut o comandă pentru bijuterii. Momentan salariile le-am plătit pe luna martie trimiţând oamenii acasă şi asumându-mi să îi plătesc, nu degeaba, că sună prost să spui asta, sunt oameni care au muncit ani de zile în afacerea asta şi-au luat salariile stând acasă, în aprilie probabil că ne vom încadra în partea de şomaj tehnic pentru că afacerea este închisă de autorităţi, în schimb avem marfă luată, slavă Domnului, că Marius a făcut ultima comandă înainte de a izbucni nenorocirea asta şi suntem acoperiţi pentru o vreme în depozitul de marfă, dar mai departe vom vedea, totul e de la o zi la alta, eu nu mai îndrăznesc să îmi fac planuri pentru săptămâna viitoare pentru că habar nu am ce se va întâmpla mâine. Suntem pe nisipuri mişcătoare, sunt jos cad şi ştiu că trebuie să mă ridic pentru mine, pentru echipa mea, pentru familia mea, eu sunt locomotiva şi ştiu că dacă eu mă opresc şi vagoanele din spatele meu se vor oprii. Merg înainte, orbecăi practic, pentru că nu mai funcţionează strategii. Tot aud că se fac workshop-uri online în care unii şi alţii ne învaţă cum să ne salvăm afacerile, eu am mari îndoieli că în vremurile actuale şi dată fiind situaţia în spitale, sunt bombe, ele pot exploda în orice moment. Sigur, dacă ai nişte bani puşi deoparte mai trăieşti o vreme, dar ei se termină oricât de mulţi ar fi ei se pot termina. Eu am deschis afacerea de remodelare în 2011 când era în plină criză, când saloanele se închideau şi toată lumea îmi spunea: „băi ai înnebunit?!” Ăştia închid saloanele şi tu bagi toţi banii pe care îi ai într-un salon! Pentru mine nu a existat niciodată nu se poate, sau fac ceva că poate îmi iese sau poate nu îmi iese, sunt genul de om care mută munţii dar de data asta nu sunt convinsă că munţii se vor lasă mutaţi pentru că este ceva ce nu depinde de noi practic.

Reporter: Crezi că guvernul ar trebui să intervină pentru salvarea economiei?

Irina Reisler: Ar trebui să ne ajute. Ştiţi ceva? Plătim taxe la zi, nu am întârziat nicio zi oricât de greu ne-a fost, mai bine am mâncat cartofi fierţi, dar taxele le-am plătit la stat, niciodată nu am cerut ajutor pentru mine firma, dar nu am văzut că aceşti bani se duc către… Vreau să văd şi eu banii ăia în spitale, în şcoli, în şosele, să îi văd undeva, adică înţeleg că îmi iei, că împărţim încasările jumătate-jumătate aproape, dar fă ceva cu ei, să văd şi eu că a meritat, nu eu îţi dau jumătate din ce câştig, iar acum îmi spui că nu ai, de fapt aici mi-se pare lucrul dureros. Nu poţi să le spui oamenilor care se zbat să salveze economia că nu avem un fond de rezervă, de urgenţă, cum au spus cu fondul de urgenţă pentru echipament medical. Nu avem! De ce nu aveţi? Că noi am fost cuminţi şi ne-am achitat datoriile către stat. Da! Categoric guvernul ar trebui ca în orice ţară civilizată să ajute, să fie aici, să simţim acum când ne este greu, ar trebui să simţim că 50/50 ăla plătit de atât amar de ani există undeva şi vine să fie o gură de oxigen măcar pentru o perioadă, peste tot în orice ţară civilizată aşa s-a întâmplat. Până în momentul de faţă concret pe noi nu ne-a ajutat nimeni cu nimic . Toţi suntem în aceeaşi situaţie. Oameni nu îşi iau salariile, firmele nu reuşesc sa se ţină pe linia de plutire. Sper că sunt nişte minţi luminate care gândesc nişte planuri şi sper din suflet că va veni ziua în care vom simţii că se gândesc la noi, nu întotdeauna banii sunt ceea ce aşteaptă oamenii dar o vorba bună da.

Reporter: Economia înseamnă bani şi restartarea economiei înseamnă bani.

Irina Reisler: Nu ştiu de unde vor veni, în momentul ăsta nu aveam decât vorbe şi nici măcar alea clare, nu putem spune că avem promisiuni, orbecăim şi resuscităm cât ne duce capul ce avem. Nu e bine, dar nici nu cred că e momentul să ne prindem speranţa, în afară de industria alimentară şi ce ţine de dezinfectanţi, dar şi aceia au probleme că nu au de unde să se aprovizioneze, nu prea merge nimic. Nu cred că există un domeniu care să fie roz frumos şi peste o luna ieşim din starea de urgenţă şi o să fie paradisul pe pământ, nu nu cred asta.

Reporter: Care sunt valorile pe care tu le ai în bagaj şi care crezi că te vor ajută să rezişti şi să mergi mai departe?

Irina Reisler: În primul rând, optimismul, în al doilea rând forţa care vine de deasupra mea şi care m-a ajutat să muncesc mult şi să mă odihnesc foarte puţin, eu de când am afacerile mele şi sunt pe picioarele mele, din 2009 mai precis, eu dorm 3 ore pe noapte, în rest muncesc pentru că sunt multe segmente şi închid unu deschid pe celălalt şi cred că ce ne va salva pe mulţi dintre noi este dragostea pentru muncă, mie nu mi-a fost ruşine să muncesc. Mie îmi place să muncesc, pune-mă să fac orice, eu când spăl o farfurie vorbesc cu ea şi suntem într-o relaţie foarte personală şi o întorc şi o admir şi… aşa sunt eu. Cred că asta va fi salvarea să iubim muncă şi să ne adaptăm. Iar mă întorc la rugămintea mea pentru oameni, să îşi folosească la maximum experienţele trecutului şi să vadă ce a învăţat din fiecare experienţă. Eu am luat-o de la capăt la un moment dat în viaţă mea după ce am buşit rău de tot de sus până jos până la pământ şi a trebuit să o iau de la capăt, acea experienţa m-a învăţat pe mine că şi sus şi jos trebuie să faci lucrurile, păstrând aceste valori ale tale, am învăţat că şi jos fiind trebuie să îmi păstrez aceste valori, tot ce înseamnă valorile umane.  Şi probabil că şi acum voi folosi voi trece din nou printr-o etapă similară cumva.

Reporter: Ce îţi imaginezi că va merge, pentru că suntem într-o situaţie unică în istoria noastră în care nu va mai fi nimic la fel?

Irina Reisler: Nimic nu funcţionează, mai puţin mâncarea, e un restart. Nu pot să îmi imaginez că lucrurile nu vor întra pe un făgaş normal, am spus şi asta, nu foarte repede dar cu siguranţă cu toţii ne vom aşeza în matca noastră la un moment dat. Îmi e foarte greu să estimez, pentru că într-o situaţie atât de gravă economic nu a mai trecut omenirea contemporană. Au mai fost în trecut dar atunci nivelul de trai, preocupările erau altele şamd.

Reporter: Cum îţi vezi viaţa peste un an?

Irina Reisler: Este foarte greu de răspuns pentru că nu am puncte de reper, nu ştiu ce va fi peste un an în jurul meu, există multe variante, dacă vom fi norocoşi şi ne vom reveni cum se spune acum spre sfârşitul anului va fi bine, atunci viaţa noastră va fi bine şi vom închide această paranteză de câteva luni, ne vom reveni daca estimările acestea sunt realiste. Ne vom relua viaţa din punctul rămas. Ştii ce mă salvează? Am un petic de pământ la ţară şi de multe ori eu m-am amuzat că la pensie eu mă văd crescând găini şi angajatele mele râdeau de mine da, da o să ai unghiile făcute cu roşu şi tu ai să creşti găini. Dacă va trebui vom creşte şi găini. Tot în paranteză cred că vom învaţă să iubim pământul, lucru pe care am uitat să îl facem în ultimii mulţi ani. S-ar putea să fie un moment în care să ne bată cineva pe umăr şi să ne întoarcă cu faţa spre valori de care am uitat. M-am trezit că stau acasă. Nici nu mai ştiu ce să facem. Stai ca prostul aşa, adică eu vorbesc de mine, şi te întrebi: Eu ce fac acum? Am făcut curat, am spălat vasele, am pus şi maşina să spele, m-am uitat şi la un film la televizor, am mai butonat şi pe la facebook-ul ăla. Şi acum ce fac? Noi nu mai ştim să trăim. Nu mai ştim să trăim. Noi nu mai avem propriul timp. Eu de ani de zile nu am pus deoparte partea mea de timp. Cred că dacă vom avea inteligenţa… Nu inteligenţa, înţelepciunea de a ne gândi şi la aceste aspect am descoperi şi o parte plină a paharului. Pai tu ştii de când n-am mai avut eu atâta timp să stau de vorba cu fiică-mea? Dacă n-am ras în săptămânile astea de când stau acasă cu ea cât n-am râs în toată viaţă mea. Să facem poze, să ne hlizim, să ne povestim. Asta reprezintă partea plină a paharului dacă mă întrebi pe mine. Optimismul ne va salva.

Reporter: Pentru cine ai în acest moment cele mai mari emoţii? Privind viitorul.

Irina Reisler: Pentru toţi. Pentru toţi. Este un moment de cumpănă pentru fiecare om al acestei planete. Asta încercam să îi explic Anisiei care are 18 ani şi care peste o luna avea BAC-ul şi peste o luna avea admiterea la medicină. Şi brusc viaţă ei s-a oprit. Şi încercam să îi spun că o rog din suflet să înţeleagă că viaţă s-a oprit pentru toată lumea, nu doar pentru ea. Acest moment nu îl simt al meu, al tău, al fiica-mi. Acest moment e despre noi. Cred că va fi o mare încercare pentru toţi oamenii. Vom ajunge în momentul ăla în care vă trebui să ne ajutam unii pe alţii.

 

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici