L’Oréal vinde The Body Shop companiei Natura din Brazilia pentru un miliard de euro

L’Oréal vinde compania The Body Shop firmei braziliene de cosmetice Natura, care deţine brandul Aesop, într-un acord în valoare de un miliard de euro, potrivit The Guardian.

167 afișări
Imaginea articolului L’Oréal vinde The Body Shop companiei Natura din Brazilia pentru un miliard de euro

L’Oréal, cea mai mare companie de cosmetice din lume, a scos la vânzare Body Shop în februarie. Acordul cu Natura este aşteptat să fie finalizat anul acesta.

Profitul operaţional al Body Shop a scăzut cu 38% până la 34 de milioane de euro până la finalul anului 2016, iar vânzările au scăzut cu 5% până la 921 de milioane de euro.

The Body Shop este prezent în 66 de ţări şi are peste 3.000 de puncte de vânzare, 133 fiind în Brazilia. Împreună cu Natura vor avea vânzări nete de aproape 3,15 miliarde de euro şi 3.200 de magazine în toată lumea.

 

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici