- Home
- Economic
-
WASHINGTON, (16.09.2013, 07:46)
- Valentin Vidu - Mediafax
- Home
- Politic
- Economic
- Social
- Externe
- Sănătate
- Sport
- Life-Inedit
- Meteo
- Healthcare Trends
- Economia digitală
- Facem România Bine
- Ieși pe plus
- Video
Larry Summers şi-a retras candidatura la conducerea Fed
Fostul secretar american al Trezoreriei Larry Summers şi-a retras candidatura la succesiunea lui Ben Bernanke la preşedinţia Rezervei Federale (Fed), a anunţat duminică preşedintele Barack Obama.
192 afișări

Fostul secretar american al Trezoreriei Larry Summers (Imagine: Mediafax Foto/AFP)
"Astăzi (duminică), mai devreme, am vorbit cu Larry Summers şi i-am acceptat decizia de a-şi retrage candidatura la preşedinţia Rezervei Federale", a anunţat Obama, citat într-un comunicat. Decizia lui Summers de a-şi retrage candidatura a fost anunţată un pic mai înainte de către publicaţia The Wall Street Journal (WSJ).
"Larry era un membru-cheie al echipei mele în momentul în care ne confruntam cu cea mai gravă criză economică de la Marea Depresiune (economică) şi, într-o proporţie deloc neglijabilă, mulţumită competenţei, înţelepciunii şi calităţilor sale de lider am repus economia pe calea creşterii şi am realizat progresele pe care le constatăm în prezent", a adăugat preşedintele american.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Cum a supraviețuit un bărbat suedez în mașina lui timp de două luni într-o furtună de zăpadă la -30C
-
Ion Cristoiu: Deşi prigonită de Stalin, Biserica Ortodoxă Rusă a luptat din prima clipă împotriva cotropitorului neamţ
-
Armata americană a doborât balonul suspect de spionaj deasupra Oceanului Atlantic / Reacţia Chinei
-
ChatGPT a declanşat bătălia inteligenţei artificiale
WSJ a anunţat că Summers şi Obama au discutat despre această decizie la telefon.
Ziarul a citat o scrisoare a lui Summers adresată preşedintelui în care îşi explică decizia de a-şi retrage candidatura prin riscul, în cazul în care este numit, al unui proces de confirmare "caustic" în Congres. În ultima perioadă, o serie de aleşi democraţi în Senat au anunţat că nu vor aproba o nominalizare a lui Summers la Fed.
Summers, care a lucrat pentru preşedintele democrat Bill Clinton la Departamentul Trezoreriei în perioada 1999-2001, a fost principalul consilier economic al lui Obama în cursul primilor doi ani ai preşedinţiei sale.
În pofida opoziţiei membrilor partidului său, dintre care unii îl consideră pe Summers prea apropiat de băncile de pe Wall Street, Obama a optat ca Summers să scoată economia din criză în 2008.
Preşedintele american este cel care îl numeşte pe preşedintele Fed pentru un mandat de patru ani, cu aprobarea Congresului.


Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.



PROSPORT.RO

CANCAN.RO

GANDUL.RO



ULTIMA ORǍ
vezi mai multe