Prima pagină » Economic » Măsuri urgente pentru redeschiderea Salinei Praid după inundații. Au fost aprobate fonduri de peste 13 milioane de lei

Măsuri urgente pentru redeschiderea Salinei Praid după inundații. Au fost aprobate fonduri de peste 13 milioane de lei

Ministrul Economiei, Bogdan Ivan, anunță intervenția imediată pentru remedierea pagubelor provocate de viitură la Salina Praid, unul dintre principalele obiective turistice din județul Harghita.
Măsuri urgente pentru redeschiderea Salinei Praid după inundații. Au fost aprobate fonduri de peste 13 milioane de lei

După o vizită la fața locului, ministrul a confirmat că au fost aprobate fonduri în valoare de peste 13 milioane de lei pentru lucrările de urgență.

Banii vor fi destinați reparării geomembranei instalate anul trecut (2,2 milioane lei), regularizării și betonării a 1.375 metri din albia râului Corund (10 milioane lei) și studiului pentru deschiderea unei albii secundare de 270 metri (1 milion lei).

„Salina Praid nu este doar un obiectiv turistic, ci o sursă importantă de locuri de muncă pentru comunitatea locală”, a declarat Ivan, subliniind urgența reluării activității în condiții de siguranță.

„La prima evaluare făcută de colegii mei ar fi nevoie pentru SALROM undeva de o sumă de circa 130 de milioane de lei pentru a devia integral cursul acestui pârâu, pentru a folosi niște pompe de foarte mare capacitate și a prelua apa din subteran și după asta de a aduce la starea inițială și de a consolida pereții acestei galerii”, a declarat ministrul, aflat sâmbătă la Praid.

Alți oficiali așteptați la Praid

Acolo este așteptat și președintele Nicușor Dan, la invitația lui Kelemen Hunor.

Duminică vor ajunge acolo și ministrul Mediului, Mircea Fechet, și Cătălin Predoiu, prim-ministru interimar.

La Praid, salina a fost închisă pe 28 mai 2025 după ce râul Corund a străpuns albia și s-a infiltrat în salină, debitul pârâului crescând de peste o sută de ori comparativ cu nivelul normal din cauza ploilor torențiale. Joi seara, mai multe persoane s-au adunat în fața Salinei Praid. Proprietari de pensiuni sau doar localnici, oamenii au spus că se știa de ani de zile că există infiltrații în salină, dar nu s-au luat măsuri.

Salina Praid este în proprietatea și administrarea exclusivă a S.C. Salrom SA, companie de stat responsabilă pentru lucrările și investițiile din perimetrul minier.