Microîntreprinderile, considerate riscante de către bănci

Doar 1-2% din cele 550.000 de firme mici şi microîntreprinderi din România au accesat credite pentru finanţarea activităţii, iar sistemul bancar nu este pregătit să-şi asume riscul unei astfel de afaceri, potrivit reprezentanţilor Fondului Naţional de Garantare a Creditelor pentru IMM-uri (FNGCIMM).

14 afișări
Imaginea articolului Microîntreprinderile, considerate riscante de către bănci

Microîntreprinderile, considerate riscante de către bănci (Imagine: Mediafax Foto)

"Din totalul de 620.000 de IMM-uri înregistrate în România, circa 89-90% sunt microîntriprinderi, iar din acestea doar 1-2% au accesat credite bancare pentru finanţarea activităţii. În următorii 15 ani, microîntreprinderile şi firmele mici nu vor fi finanţate de bănci, iar această problemă nu este specifică doar României. Aceste firme au un risc mai mare", a declarat Aurel Şaramet, preşedintele FNGCIMM , la seminarul "Când va deveni finanţarea bancară motorul de creştere a IMM-urilor?" organizat, miercuri, de Ziarul Financiar.

Astfel, doar 5.500-11.000 de firme mici şi microîntreprinderi au accesat un credit bancar.

În acest sens, Şaramet a precizat că firmele din această categorie trebuie să găsească alte surse de finanţare, precum societăţi de venture capital care să investească în capitalul firmelor sau să finanţeze start-up-urile în condiţii mai flexibile sau societăţi care să acorde credite cu grad ridicat de risc, prea puţin dezvoltate în România.

"Dacă nu vom avea cel puţin 50 de astfel de societăţi, atunci nu vom putea să susţinem finanţarea firmelor mici şi micro", a adăugat Şaramet.

Pe lângă riscul ridicat în ceea ce priveşte finanţarea firmelor mici, pe care băncile şi-l asumă mai greu, un element care influenţează nivelul redus al creditării pe acest segment este şi managementul companiilor.

"Problema este şi la nivelul managementului firmelor mici şi micro, care nu înţeleg prea bine criteriile impuse de bănci. Atâta timp cât managerul unei firme va centra, va da cu capul şi va şi arbitra, acesta nu va reuşi să dialogheze cu băncile. În plus, există o reţinere din partea întreprinzătorilor să se îndatoreze la bănci", a adăugat Şaramet.

La rândul său, preşedintele Alpha Bank, Sergiu Oprescu, apreciază că situaţia nu se datorează doar sistemului bancar.

"Un factor care limitează accesul la credite este şi gradul de pregătire al mediului de afaceri. Nu este o lipsă de interes din partea băncilor, dovadă fiind faptul că apar din ce în ce mai multe produse standardizate pentru IMM-uri. Suntem într-o evoluţie exponenţială a interesului băncilor, dar şi a firmelor", a spus Oprescu.

Microîntreprinderile sunt considerate firmele care au până la nouă angajaţi şi o cifră anuală netă sau deţin active în valoare de până la două milioane de euro, iar în categoria "mici" intră firmele cu 10-49 de angajaţi şi afaceri sau active în valoare de până la 10 milioane de euro.

Şaramet a amintit că nici la nivelul întregului sector al IMM-urilor, finanţarea bancară nu are un grad prea mare de penetrare.

Pe de altă parte, Daniela Niculescu, directorul direcţiei IMM din cadrul Alpha Bank, a precizat că printre motivele pentru care IMM-urile primesc credite mai greu de la bănci se numără cosmetizarea situaţiilor financiare, planurile de afaceri neconvingătoare, lipsa lichidităţilor şi a garanţiilor.

"Am avut situaţii când în realitate firmele stăteau foarte bine, dar şi-au făcut situaţiile financiare astfel încât să nu plătească impozit pe profit sau TVA. Aceste elemente sunt foarte importante, pentru că în UE firmele au înţeles că trebuie să plătească impozite, la noi însă nu. Nu poţi să dai un credit firmelor care au datorii la stat, iar plata datoriilor este şi un element de încredere", a spus Niculescu.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici