Ministrul Economiei: Criza semiconductorilor poate deveni o oportunitate de investiţii în România

  • Ministrul Economiei,Florin Spătaru, spune că România trebuie să fie competitivă pe piaţa industriei viitorului.
  • „Criza europeană de materii critice sau a semiconductorilor poate deveni o oportunitate de investiţii pe teritoriul României”, a declarat el.
496 afișări
Imaginea articolului Ministrul Economiei: Criza semiconductorilor poate deveni o oportunitate de investiţii în România

„România nu trebuie să piardă startul la unul dintre cele mai ambiţioase exerciţii europene de adaptare la industria viitorului. Putem fi unul dintre pionii esenţiali de pe harta europeană ce ar putea dezvolta microelectronica drept un segment industrial strategic. Ceea ce am văzut, astăzi, la Leuven, la IMEC, este un exemplu de activitate integrată în industria microelectronicii, semiconductorilor şi nano-tehnologiilor. Ceea ce reuşesc belgienii să facă deja în această industrie este impresionant şi mă bucură deschiderea cu care au abordat schimbul de know-how şi disponibilitatea pentru colaborarea cu România”, a spus ministrul Economiei, Florin Spătaru, aflat în vizită în Bruxelles.

El a spus că Ministerul Economiei investeşte prin PNRR 500 de milioane de euro pentru dezvoltarea microelectronicii în România.

„Criza europeană de materii critice, sau a semiconductorilor poate deveni o oportunitate de investiţii pe teritoriul României. Avem forţă de muncă tânără, entuziastă şi conectată la noile tehnologii, dar pe care trebuie să o motivăm să rămână în ţara noastră prin crearea unei infrastructuri de dezvoltare a acestui sector industrial”, a adăugat ministrul.

Ministerul Economiei pune la dispoziţie 500 de milioane de euro, bani europeni, prin PNRR, pentru participarea la Proiectul Important de Interes Comun European în Microelectronică şi Tehnologia Comunicaţiilor.

Până acum, ministerul a finalizat etapa de preselecţie şi de evaluare a beneficiarilor direcţi şi indirecţi care s-au înscris pentru accesarea de fonduri prin PNRR, urmând ca lista finală să fie transmisă Comisiei Europene.

IPCEI ME/CT se adresează atât întreprinderilor mari, IMM-urilor şi întreprinderi nou-înfiinţate, cât şi organizaţiilor de cercetare (institute de cercetare, universităţi). IPCEI în domeniul microelectronicii urmăreşte dezvoltarea lanţului valoric de microprocesoare şi sisteme integrate în UE, creşterea prezenţei industriale europene pentru a soluţiona provocările tehnologice cheie, aspecte de securitate şi societate.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici