Ministrul Economiei, despre revocarea lui Sevil Shhaideh de la Petrom: Fără persoane cu aborări discutabile în asemenea poziţii

Acţionariatul român al OMV Petrom nu trebuie să-şi permită să menţină în asemenea poziţii de decizie persoane cu abordări discutabile şi care au făcut parte dintr-o guvernare care a adus grave prejudicii economiei româneşti, a postat sâmbătă pe Facebook ministrul Economiei Virgil Popescu.

1095 afișări
Imaginea articolului Ministrul Economiei, despre revocarea lui Sevil Shhaideh de la Petrom: Fără persoane cu aborări discutabile în asemenea poziţii

Sursa: Hepta

Ministrul spune că a solicitat OMV Petrom convocarea Adunării Generale Ordinare a Acţionarilor în vederea revocării lui Sevil Shhaideh din calitatea de membru în Consiliul de Supraveghere.

„OMV Petrom este un jucător important pe piaţa de energie românească şi europeană, iar statul român, care deţine aproape 21% din capitalul social al acestei companii, trebuie să ia decizii care să nu afecteze capitalul de imagine şi performanţele economice ale companiei.

Unul dintre obiectivele mandatului meu este acela de a susţine în funcţii importante ale instituţiilor din subordinea mea oameni pregătiţi şi asupra cărora nu există semne de întrebare cu privire la profesionalismul şi integritatea lor”, spune ministrul.

Shhaideh este fost ministru al Dezvoltării Regionale şi propunerea iniţială a PSD pentru funcţia de premier. Ea face parte de mai mulţi ani din consiliul de supraveghere al Petrom, unde statul deţine 20,64% din acţiuni.

OMV Petrom îşi convoacă acţionarii pe marginea acestui subiect, respectiv revocarea lui Sevil Shhaideh şi alegerea unui nou membru, dar în documentul publicat la bursă nu se menţionează data la care trebuie să se întâlnească acţionarii.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici