Monti nu vrea condiţii şi supraveghere FMI în schimbul ajutorului BCE

Premierul italian Mario Monti consideră că intervenţia Băncii Centrale Europene (BCE) pe piaţa obligaţiunilor de stat nu ar trebui condiţionată prin măsuri fiscale şi economice, iar Fondul Monetar Internaţional (FMI) nu ar trebui să aibă vreun rol de supraveghere şi evaluare în ţările asistate.

96 afișări
Imaginea articolului Monti nu vrea condiţii şi supraveghere FMI în schimbul ajutorului BCE

Mario Monti condiţionează ajutorul Băncii Centrale Europene (Mediafax Foto/AFP)

Spania şi Italia încearcă să evite solicitarea intervenţiei BCE pe pieţele obligaţiunilor guvernamentale, plan la realizarea căruia cele două state au contribuit decisiv, deoarece nu există nicio certitudine în privinţa condiţiilor cerute de banca centrală, a afirmat Monti într-un interviu acordat Bloomberg.

Liderul de la Roma a precizat că programul este disponibil numai acelor state care au făcut deja progrese în privinţa reducerii dezechilibrelor din zona finanţelor publice, iar eventualele condiţii nu ar trebui să meargă dincolo de recomandările înaintate în luna iunie de Consiliul European.

Supravegherea ar trebui să fie limitată la "verificări care să asigure că guvernele continuă să aibă o atitudine pozitivă", a adăugat premierul italian.

"Dacă acestea ar fi condiţionalităţile finale, dacă un stat va ajunge într-o situaţie de piaţă care impune o intervenţie nu ar mai exista nimic dezonorabil", a declarat Monti. 

Randamentul obligaţiunilor guvernamentale italiene cu maturitatea la 10 ani a scăzut cu peste 1,1 puncte procentuale după ce preşedintele BCE Mario Draghi a anunţat, la începutul lunii august, că banca este pregătită să acţioneze în paralel cu fondul de urgenţă al zonei euro pentru reducerea costurilor de finanţare ale statelor euro aflate în dfiicultate.

Declinul dobânzilor a încetinit însă în luna septembrie, după ce Draghi a prezentat pe larg planul de intervenţie şi a precizat că BCE va impune condiţii stricte în schimbul ajutoarelor şi va solicita colaborarea FMI pentru supravegherea aplicării măsurilor.

Cedarea parţială a suveranităţii economice este o problemă şi pentru guvernul de la Madrid, care se fereşte de intervenţia BCE din motive similare.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici