Update. Miruță: „Încă o dronă intrată ilegal în spațiul aerian românesc a fost doborâtă de militarii români”
Ministrul interimar al Apărării, Radu Miruță, a transmis că „încă o dronă intrată ilegal în spațiul aerian românesc a fost doborâtă de militarii români în această dimineață, la ora 8:34, la 9,6 km vest de localitatea Sfântu Gheorghe”. Miruță a precizat că drona a fost „observată de radarele MApN intrând în spațiul nostru aerian la ora 8:22 și a fost lovită câteva minute mai târziu de un avion de vânătoare F-16 românesc”.
Uptade. Un mesaj RO-Alert a fost emis în județul Tulcea
În jurul orei 08:26, în Tulcea a fost emis un mesaj RO-Alert. Nu au fost înregistrare apeluri la 112, transmite ISU Tulcea.
Știrea inițială
Președintele Nicușor Dan a declarat că incidentul a avut loc sâmbătă dimineață, în jurul orei 8:30.
„În această dimineață, la ora 8:30, o nouă dronă a fost doborâtă în spațiul aerian românesc, la 10 km vest de localitatea Sfântu Gheorghe (Deltă). Drona a fost doborâtă de un pilot român dintr-un avion F-16”, a transmis șeful statului, pe Facebook.
Anunțul vine la o zi după ce o altă dronă care a pătruns în spațiul aerian al României a fost interceptată și distrusă în apropiere de Padina, județul Buzău. Vineri, a fost pentru prima dată de la începutul războiului din Ucraina când o dronă este doborâtă pe teritoriul țării noastre. MApN a venit cu informații suplimentare, spunând că o aeronavă F-16 a angajat ținta aeriană cu o rachetă și a doborât-o.