OMV Petrom intră într-un nou proiect de explorare a gazelor naturale în Marea Neagră, într-un perimetru vecin cu Neptun Deep, aflat în apele Bulgariei
Grupul OMV Petrom a achiziționat un pachet de 25% de acțiuni în proiectul de explorare a gazelor Han Tervel, în care îi are parteneri pe (42%), care e și operator, și Türkiye Petrolleri A.O. (TPAO) prin subsidiara Turkish Petroleum Overseas Company Limited (TPOC) (33%).
Angajament strategic
Acest demers va fi finalizat după aprobarea autorităților bulgare de reglementare. Contractul de farm-in a fost semnat, iar finalizarea tranzacției este în curs de aprobare de către Guvernul Bulgariei conform procedurilor, conform unui comunicat al companiei.
„Intrarea într-un nou perimetru de explorare din Marea Neagră, împreună cu parteneri internaționali de calibru, consolidează portofoliul nostru și întărește angajamentul nostru strategic pe termen lung față de această regiune promițătoare”, a declarat Christina Verchere, CEO al OMV Petrom.
Perimetrul Han Tervel are o suprafață de aproximativ 4.000 km² și se află la sud de perimetrul Han Asparuh. Licența de explorare pentru Han Tervel a fost acordată în 2025 pentru o perioadă inițială de cinci ani.
Potrivit companiei, această acțiune este în acord cu strategia OMV Petrom de a valorifica expertiza sa extinsă în domeniul offshore la nivel regional.
Elementele-cheie ale următoarei etape includ:
- Prioritate imediată: achiziția și analiza detaliată a datelor seismice 3D.
- Perspective pentru viitor: pe baza rezultatelor campaniei seismice, partenerii vor evalua forajele de explorare ulterioare.
- Angajament financiar: OMV Petrom va contribui la costurile și investițiile proiectului proporțional cu participația de 25%, acoperind atât costurile istorice, cât și pe cele aferente operațiunilor viitoare.
„Ne-am dezvoltat capabilități solide de explorare și dezvoltare prin proiectul Neptun Deep și prin activitățile noastre din perimetrul Han Asparuh. Așteptăm cu entuziasm o colaborare de succes cu Shell și TPAO, valorificând punctele noastre forte comune pentru a deschide noi oportunități”, a adăugat Cristian Hubati, membru al Directoratului OMV Petrom, responsabil pentru Explorare și Producție.
Potențialul gazelor din Marea Neagră
OMV Petrom are o tradiție de aproximativ patru decenii în Marea Neagră, cu include activități de explorare, dezvoltare și producție, în România – fiind peratorul celui mai mare proiect de gaze naturale din Uniunea Europeană, Neptun Deep, și Bulgaria, operatorul proiectului de explorare din perimetrul Han Asparuh
Perimetrul Han Asparuh este explorat de un consorțiu în care OMV Petrom, cu un pachet de 45% din acțiuni, este operator, alături de NewMed Energy (45%) și, din ianurie, și compania de stat Bulgarian Energy Holding (BEH), cu 10%
Perimetrul Han Tervel Han Asparuh este un perimetru de explorare situat în vestul Mării Negre din Bulgaria, la sud de perimetrul Neptun din România și are o suprafață de 13.712 km², cu adâncimi ale apei puțin sub 2.000 m. Activitățile de explorare au început în 2012 și au inclus studii geologice și geofizice și forarea a trei sonde de explorare. O campanie seismică 3D extinsă a fost finalizată în mai 2020 pentru a identifica potențiale ținte de foraj.
Un studiu recent realizat de EY, la solicitarea OMV Petrom și NewMed Energy, arată că valorificarea potențialului de gaze naturale din zona bulgară a Mării Negre ar putea genera beneficii majore pentru economia țării și pentru securitatea energetică.
Potrivit analizei, fiecare miliard de euro investit și cheltuit în proiecte offshore ar putea aduce până la 5,2 miliarde de euro la PIB și 1,5 miliarde de euro venituri la bugetul de stat.