OMV Petrom, prima reacție oficială după incidentul cu drona marină din apropierea platformei de producție din perimetrul Neptun Deep

Publicat: 20 08. 2026, 14:38
Actualizat: 20 08. 2026, 14:46

„Colaborăm îndeaproape cu autoritățile române, inclusiv cu instituțiile relevante din domeniul securității naționale, pentru a asigura un  cadru adecvat de protecție, monitorizare și intervenție pentru infrastructura energetică offshore din Marea Neagră. Această cooperare vizează prevenirea, supravegherea și intervenția în situații de urgență, în conformitate cu practicile naționale și internaționale”, au transmis oficialii OMV Petrom, la solicitarea Mediafax.

„Infrastructura energetică face parte din zona economică exclusivă (ZEE) a României, iar România face parte din NATO. Monitorizăm atent situația, iar, în tot acest timp, siguranța oamenilor noștri și integritatea operațiunilor noastre rămân prioritățile noastre principale. Activitățile in cadrul proiectului Neptun Deep se desfășoară conform graficului”, au transmis reprezentanții companiei.

Importanța Neptin Deep

Reacția a venit după ce o dronă marină a fost distrusă de Armata Română, cu tunul de bord al unui avion F-16, după ce a fost detectată la câteva sute de metri de lucrările de la platforma Neptun Deep, în Marea Neagră. Anunțul a fost făcut joi de ministrul interimar al Apărării, Radu Miruță.

Platforma de producție „Neptun Alpha” a fost instalată cu succes în largul Mării Negre, după cum au anunțat, pe 20 iulie, partenerii egali în proiectul Neptun Deep, OMV Petrom, operator, și Romgaz. Platforma cântărește peste 16.500 de tone și măsoară peste 225 de metri, iar structurile aferente acesteia au fost instalate cu ajutorul Saipem 7000, a treia cea mai mare navă-macara semi-submersibilă din lume. Începerea producției este estimată pentru 2027, fără a fi indicată un interval mai exact al anului.

Neptun Deep este un proiect strategic pentru România, reprezintă o investiție comună de aproximativ 4 miliarde de euro și va genera o producție anuală estimată de circa 8 miliarde de metri cubi de gaze naturale.

Proiectul rămâne în grafic pentru începerea producției în 2027 și va contribui la consolidarea securității energetice a României și a regiunii, au transmis partenerii egali în Neptun Deep.