OPEC va reduce producţia, pentru a stabiliza preţurile - analişti

Reprezentanţii Organizaţiei Statelor Exportatoare de Petrol (OPEC) vor decide probabil reducerea producţiei de ţiţei la întâlnirea de vineri, întrucât încearcă să stabilizeze preţurile de pe piaţa mondială între 70 şi 90 de dolari pe baril, consideră analiştii intervievaţi de Reuters.

24 afișări
Imaginea articolului OPEC va reduce producţia, pentru a stabiliza preţurile - analişti

OPEC va reduce producţia, pentru a stabiliza preţurile - analişti (Imagine: Mediafax/AFP)

Reprezentanţii grupului, care nu indică în mod clar obiectivele de preţ în mod obişnuit, au devenit în ultimele săptămâni mai comunicativi în legătură cu preţurile pe care le consideră acceptabile, după ce acestea au scăzut sub 70 de dolari pe baril săptămâna trecută.

Hugo Chavez, preşedintele Venezuelei, stat membru al OPEC, a declarat sâmbătă că va fi satisfăcut dacă preţurile petrolului se menţin între 80 şi 90 de dolari pe baril.

Ministrul Petrolului din Qatar, Abdullah al-Attiyah, şi preşedintele OPEC, Chakib Khelil, consideră că preţurile petrolului ar trebui să se menţină între 70 şi 90 de dolari pe baril. Cei doi oficiali şi-au exprimat sprijinul pentru o reducere a producţiei de ţiţei de minim un milion de barili pe zi faţă de nivelul actual.

Reprezentanţii Arabiei Saudite nu au făcut declaraţii până în prezent. Analiştii susţin că oficialii celui mai mare exportator de petrol din lume se vor simţi mai confortabil dacă preţurile se vor situa în jurul a 80 de dolari pe baril.

Totuşi, analiştii consideră că statele membre OPEC sunt mai îngrijorate în privinţa a cât de repede scad preţurile, decât de fixarea unei benzi de variaţie a acestora.

Intervalul de variaţie a preţurilor a fost stabilit pentru prima dată în martie 2000, fiind abandonat ulterior, în 2005. În cadrul mecanismului informal al benzii de variaţie, OPEC putea să majoreze sau să reducă producţia în cazul în care preţul ieşea din interval pentru mai multe zile de tranzacţionare.

"Producătorii sunt îngrijoraţi în legătură cu cât de repede scad preţurile. De data aceasta, ei sunt mai preocupaţi de stabilirea unei valori minime", a afirmat Giyas Gokkent, şeful departamentului de cercetare la Banca Naţională din Abu Dhabi.

Preţul petrolului a atins, săptămâna trecută, minimul ultimelor 16 luni, de 68,57 dolari pe baril, şi se menţine în scădere cu peste 50% faţă de valoarea record de 147,27 dolari pe baril înregistrată în luna iulie.

OPEC a decis, recent, să reprogrameze pentru 24 octombrie o întâlnire de urgenţă, stabilită iniţial pentru 18 noiembrie, destinată discuţiilor despre impactul crizei internaţionale asupra pieţei petrolului.

Analiştii cred că grupul va implementa o reducere semnificativă a producţiei de petrol, pentru a susţine revenirea preţului petrolului peste aceste valori.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici