- Home
- Politic
- Economic
- Social
- Externe
- Sănătate
- Sport
- Life-Inedit
- Meteo
- Healthcare Trends
- Economia digitală
- Angajat în România
- Ieși pe plus
- Video
OUG 50 a dublat numărul de credite refinanţate. 229.000 clienţi au efectuat rambursări anticipate
Modificările legislative privind creditele pentru consumatori efectuate prin OUG 50 au avut ca efect renegocierea contractelor în condiţii mai favorabile clienţilor, dublarea numărului de credite refinanţate, iar 229.000 de clienţi au rambursat anticipat împrumuturi, potrivit Consiliului Concurenţei
OUG 50 a dublat numărul de credite refinanţate. 229.000 clienţi au efectuat rambursări anticipate (Imagine: Andrei Pungovschi/Mediafax Foto)
"Scopul urmărit prin introducerea în Ordonanţă a dispoziţiilor referitoare la eliminarea sau, după caz, reducerea comisionului de rambursare anticipată la toate creditele destinate consumatorilor persoane fizice a fost creşterea corectă a concurenţei între bănci, ca urmare a creşterii gradului de mobilitate a clienţilor. Un indicator important în constatarea realizării acestui obiectiv s-a concretizat în evoluţia activităţii de refinanţare la nivelul sistemului bancar din România", se arată într-un studiu al Consiliului Concurenţei intitulat "Mediul Concurenţial românesc-evoluţii în sectoare esenţiale".
ULTIMELE ȘTIRI
-
Poate fi gamingul o carieră de succes? Tom Gardiner câștigă în prezent până la 30.000 lire sterline pe lună din YouTube
-
Adrian Sârbu: Românii nu vor un lider al Europei pentru că văd ce se întâmplă la Bruxelles, o comicărie în care şefii nu sunt aleşi direct
-
Adrian Sârbu: Obiectivul unic al viitorilor europarlamentari este să-i facă pe români să se simtă europeni
-
Proiectile, bombe şi grenade au fost găsite la Colegiul Vasile Lupu din Iaşi
În următorul an după apariţia Ordonanţei (iunie 2010 - mai 2011), au fost acordate aproximativ 160.000 de credite de refinanţare, comparativ cu 85,500 de refinanţări în perioada similară a anului precedent.
Volumul cumulat al creditelor de refinanţare în lei în primul an de la apariţia OUG 50 a fost de 2,17 miliarde de lei, de două ori mai mare decât cel din intervalul anterior. Suma reprezintă 6% din volumul creditelor în sold acordate gospodăriilor populaţiei.
Volumul creditelor refinanţate în valută, în perioada iunie 2010 - mai 2011, a fost de 338 milioane euro.
Studiul Consiliului Concurenţei arată că prevederile Ordonanţei au influenţat în mod direct un număr total de circa 229.000 de clienţi care au efectuat rambursări anticipate parţiale ale creditelor acordate în lei şi valută, iar volumul corespunzător plăţilor efectuate anticipat a fost de 542,2 milioane lei, respectiv 261,9 milioane euro.
Considerând o reducere cu trei puncte procentuale a comisionului de rambursare anticipată a clienţilor bancari care au rambursat anticipat o parte din credit rezultă economii de aproximativ 16 milioane lei, respectiv 7,85 milioane euro.
"Prin urmare, dispoziţiile art. 67 din Ordonanţă au avut un impact semnificativ în sectorul bancar, cu implicaţii directe pentru mobilitatea clienţilor şi pentru nivelul concurenţei din sector. Această opinie a fost susţinută şi de majoritatea băncilor comerciale chestionate, care au apreciat eliminarea comisionului de rambursare anticipată ca având un efect pozitiv asupra mobilităţii clienţilor băncilor", se mai arată în studiu.
Legea pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului 50/2010 privind contractele de credit pentru consumatori a fost promulgată la finele lunii decembrie, după mai multe luni de dezbatere publică, iar principalele prevederi s-au referit la eliminarea comisionului de rambursare anticipată şi calcularea dobânzii la toate creditele noi în funcţie de Euribor/Robor plus marja.
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
PROSPORT.RO
CANCAN.RO
GANDUL.RO
ŞTIRILE ZILEI
-
astăzi, 18:39
Rafila: Sunt puţine spitale publice în România unde în momentul de faţă nu există un şantier
-
astăzi, 18:35
LIVE TEXT Războiul din Ucraina, ziua 811. Lupte intense în regiunea Harkov / Germania transferă încă un sistem Patriot Ucrainei / WSJ: Capacitatea armatei ucrainene de a intercepta atacurile cu rachete a scăzut / Blinken efectuează o vizită la Kiev