Economic

Banca Centrală Europeană: Economia zonei euro ar trebui să înceapă să-şi revină pe parcursul acestui an

Economia zonei euro ar trebui să înceapă să-şi revină treptat din recesiune pe parcursul acestui an, ca urmare a efectelor dobânzilor mai reduse şi calmării pieţelor financiare, potrivit Băncii Centrale Europene (BCE), care pledează pentru noi reforme structurale menite să flexibilizeze piaţa comună

Promisiunile electorale au crescut încrederea românilor, deşi peste jumătate spun că o duc mai prost

Gradul de încredere al populaţiei a atins în 2012 cel mai ridicat nivel de la declanşarea crizei până în prezent, românii fiind "sensibili" la promisiunile din campaniile electorale, care i-au făcut mai optimişti, deşi peste jumătate susţin că situaţia financiară s-a înrăutăţit, potrivit GfK.

Comisarul Hahn: 2013 e un an crucial pentru România. Trebuie să absoarbă fonduri structurale de 5 miliarde euro

Comisarul european pentru dezvoltare regională, Johannes Hahn, a declarat, miercuri, că 2013 este crucial pentru România, el arătând că trebuie absorbite în acest an 5 miliarde de euro de fonduri structurale pentru a se evita dezangajarea acestei sume.

ANRE: Preţul gazelor pentru firme creşte cu 5% de la 1 februarie

Preţul gazelor naturale livrate companiilor alimentate în regim reglementat va creşte la 1 februarie cu 5%, măsură asumată prin acordul cu FMI şi adoptată cu două luni întârziere din cauza înlocuirii Gvernului, potrivit şefului ANRE.

Boeing 787 Dreamliner, un avion cu probleme: Aproape jumătate din noile aeronave sunt reţinute la sol din motive tehnice

Companiile japoneze All Nippon Airways şi Japan Airlines, doi clienţi importanţi şi fideli ai Boeing, au reţinut la sol 24 de aeronave 787 Dreamliner, din cauza unor incidente tehnice, aparatele reprezentând aproape jumătate din cele 49 de avioane de acest tip aflate în circulaţie la nivel mondial.

NOUA TAXĂ AUTO: Timbru de mediu doar pentru maşini cu maxim 8 locuri, emisia CO2 calculată integral

Timbrul de mediu va fi aplicat numai autovehiculelor de pasageri cu cel mult opt locuri şi va fi stabilit luând în calcul integral emisia de dioxid de carbon, nu doar 30% ca în prezent, cuantumul taxei pentru maşinile non-euro, Euro 1 şi Euro 2 urmând să scadă comparativ cu valorile actuale.

Germania va repatria aproape 700 tone de aur, jumătate din rezerva ţării

Banca centrală a Germaniei, Bundesbank, va repatria aproape 700 de tone de aur, cu o valoare de piaţă de 27 de miliarde de euro, până în 2020, un gest rar al instituţiei de a ceda în faţa îngrijorării populare legată de păstrarea majorităţii rezervelor de aur în străinătate.

Ryanair va opera din aprilie pe Aeroportul Internaţional „Transilvania” din Târgu Mureş

Compania Ryanair va opera din primăvară pe Aeroportul Internaţional "Transilvania" din Târgu Mureş, în 30 aprilie şi 2 mai urmând să fie introduse primele zboruri spre Bruxelles şi Pisa, la preţul de 28 de euro, în urma unui parteneriat strategic pe cinci ani, încheiat cu reprezentanţii aerogării.

Cursul a revenit spre 4,33 lei/euro spre finalul sesiunii locale. Străinii continuă să cumpere lei

Cotaţiile monedei naţionale au revenit aproape de 4,33 lei/euro spre finalul sesiunii locale, într-o piaţă în care jucătorii străini sunt principalii cumpărători de lei după anunţul JP Morgan privind includerea obligaţiunilor României într-un indice al băncii.

Riscul economic al aprecierii euro este noua durere de cap a Europei

Cea mai mare durere de cap a Europei a devenit riscul economic implicat de aprecierea euro, monedă despre care unii analişti nu credeau să mai supravieţuiască în 2013, din cauza crizei datoriilor suverane din sudul continentului, relatează Bloomberg.

Retailerul de modă Sprider Stores estimează că va încheia anul 2013 cu profit

Retailerul de modă Sprider Stores estimează că va înregistra un rezultat financiar pozitiv la finalul acestui an, EBITDA urmând să ajungă la 658.000 de euro, şi nu exclude posibilitatea de a deschide un nou magazin în Bucureşti.

ANALIZĂ: Principalele motive pentru grevele din CFR în ultimii patru ani

Neachitarea la timp a salariilor, disponibilizările sau contractele colective de muncă au fost, începând din 2009, principalele motive de protest pentru angajaţii de la CFR, care au recurs de mai multe ori la greve spontane, de obicei locale, şi au ameninţat chiar şi cu greva generală.

Pensiile private vor cumula active de peste trei miliarde de euro la sfârşitul lui 2013

Activele fondurilor de pensii private obligatorii (Pilonul II) şi facultative (Pilonul III) vor atinge 13,8 miliarde de lei (circa 3,1 miliarde de euro) la finele acestui an, în creştere cu 35% faţă de decembrie 2012, potrivit estimărilor Asociaţiei pentru Pensiile Administrate Privat din România.

Compania germană Conergy intră pe piaţa românească cu un parc fotovoltaic în apropiere de Craiova

Compania germană Conergy intră pe piaţa energiei solare din România cu un parc fotovoltaic de 2,2 MW, pe care îl dezvoltă la Bobiceşti, în apropiere de Craiova, în parteneriat cu firma Solanna Investment.

Ponta: Toţi ştiam de greva CFR, aşa de spontană a fost. Aş vrea să nu se transforme totul în şantaj

Premierul Victor Ponta a transmis angajaţilor CFR că le înţelege problemele şi ştie că au salarii mici, dar i-a atenţionat că nu vrea ca greva declanşată miercuri dimineaţa să devină un obicei şi să se transforme "într-un şantaj", explicând că autorităţile depun mari eforturi pentru plata salariilor.

Veşti bune pentru cei cu credite: EURO atinge CEL MAI REDUS nivel din ultimele 12 luni. FRANCUL ELVEŢIAN, la nivelul din decembrie 2011

Leul s-a apreciat după anunţul JP Morgan privind includerea obligaţiunilor României într-un indice al băncii, astfel că referinţa publicată de Banca Naţională a României (BNR) a coborât miercuri la 4,3364 lei/euro, cel mai redus nivel din ultimele 12 luni.

Înmatriculările sub marca Dacia în UE au scăzut anul trecut cu 5%, mai lent decât piaţa europeană

Numărul de autoturisme noi înmatriculate sub marca Dacia în UE a scăzut anul trecut cu 4,9%, de la 246.442 unităţi în anul precedent la 234.349 unităţi, în timp ce piaţa europeană a înregistrat un declin mai accentuat, de 8,2%.

Înmatriculările de maşini noi din România au scăzut în 2012 de peste două ori mai rapid ca în UE

România a înregistrat anul trecut o scădere a înmatriculărilor de autoturisme noi de 18,7%, de la 81.709 unităţi în anul anterior la 66.436, declinul fiind de peste două ori mai puternic comparativ cu o contracţie de 8,2% la nivelul pieţei auto din UE.

Banca Mondială a înrăutăţit prognoza de creştere economică a României la 1,6% pentru 2013

Banca Mondială (BM) a înrăutăţit prognoza de creştere economică pentru acest an la 1,6%, de la 2,8% cât estima la mijlocul anului trecut, în contextul unei reveniri lente la nivelul întregii regiuni, determinată de menţinerea factorilor care au limitat avansul PIB şi anul trecut.

Fenechiu: Cei vinovaţi de această grevă vor pleca acasă. Angajaţii CFR vor primi banii cel târziu joi

Ministrul Transporturilor, Relu Fenechiu, a declarat că persoanele vinovate de întârzierea plăţii salariilor angajaţilor CFR "vor pleca acasă" şi că speră ca salariile să fie achitate miercuri, cel târziu joi.

Ponta: Ideea militarilor la Finanţe nu a fost a lui Voiculescu. Dacă a promovat-o, şi-a luat-o

Premierul Victor Ponta susţine că ideea detaşării personalului militar la Finanţe pentru combaterea evaziunii nu i-a aparţinut lui Voiculescu, dar că acesta "şi-a luat-o" pentru că a promovat-o, şi a explicat că propunerea viza detaşarea din alte ministere a unor oameni neimplicaţi "în lumea" asta.

Ponta spune că a obţinut participarea Romgaz alături de OMV şi Exxon la exploatări în Marea Neagră

Guvernul a obţinut în negocieri cu OMV şi Exxon o "participare corectă" a Romgaz la exploatarea noilor zăcăminte de gaze din Marea Neagră, în urma unor discuţii care au durat două luni, a spus premierul Victor Ponta, anunţând că la finele lunii ianuarie va avea o nouă întâlnire cu preşedintele OMV, la Viena.

Ponta: Guvernul nu e agenţie imobiliară. RA-APPS să aibă 20-50 locuinţe de serviciu şi 10 vile de protocol. Restul să fie vândute

Numărul locuinţelor de serviciu ale Regiei Protocolului de Stat ar trebui redus la 20-50 de apartamente pentru demnitari, la care să se adauge încă zece vile de protocol pentru şeful statului, preşedinţii Parlamentului şi prim-ministru, iar restul activelor să fie vândute, a afirmat premierul Victor Ponta.

Ponta: L-am sunat pe Vosganian pentru numirea lui Oprea ca şi consilier. Nu-l mai ia de consilier

Premierul Victor Ponta a anunţat, marţi, că a discutat cu ministrul Varujan Vosganian privind numirea ca şi consilier al fostului director general al Hidroelectrica, Traian Oprea, şi a precizat că, în urma discuţiei, s-a ajuns la concluzia că "cel care a semnat toate contractele cu băieţii deştepţi" nu va mai fi consilier.

Blaga: PDL nu are nevoie ca Ponta să-i prezinte discuţiile cu FMI. Vom şti de la sursă

Preşedintele PDL, Vasile Blaga, a declarat, marţi, că PDL nu are nevoie ca premierul să-i prezinte rezultatul discuţiilor cu FMI, arătând că PDL se va întâlni cu reprezentanţii FMI, CE şi BM şi va cunoaşte "de la sursă" cum stau lucrurile.

Vânzările Logan în Rusia au scăzut anul trecut cu 28%

Vânzările Logan în Rusia au scăzut anul trecut cu 28%, la 58.732 de unităţi, iar în decembrie au înregistrat un declin de 43%, la 3.810 unităţi, marca plasându-se în 2012 pe locul 11 în rândul celor mai bine vândute 25 de modele.

ANALIZĂ UniCredit: Băncile din Europa de Est vor fi mai profitabile faţă de cele din Vest în următorii ani

Industria bancară din Europa Centrală şi de Est continuă să arate o profitabilitate bună şi va avea în anii următori rezultate peste cele înregistrate în Europa de Vest, potrivit analiştilor grupului bancar italian UniCredit, citaţi de Bloomberg.

Eminescu, cel mai bine vândut autor român. Cât ar fi câştigat poetul din drepturile de autor dacă ar fi trăit în aceşti ani

Aproximativ 60.000 de volume de Mihai Eminescu se vând în fiecare an în România şi aduc încasări de circa 130.000 euro, iar dacă ar fi trăit în aceşti ani poetul, deşi este cel mai bine vândut autor român din toate timpurile, ar fi primit din ceea ce se publică sub numele său 800 de euro pe lună.

Coca-Cola abordează problema obezităţii în spoturile sale publicitare – VIDEO

Producătorul de băuturi răcoritoare Coca-Cola abordează chestiunea obezităţii în spoturile sale publicitare care sunt difuzate de luni în Statele Unite ale Americii, unde efectul consumului de băuturi carbogazoase asupra stării de sănătate este subiectul unor lungi dezbateri.

Ministrul Agriculturii: Reducerea TVA la 9% la pâine ar putea fi introdusă în al doilea semestru din 2013

Ministrul Agriculturii, Daniel Constantin, a declarat, marţi, că măsura reducerii TVA la 9% la pâine ar putea fi introdusă experimental în al doilea semestru din 2013 şi nu constituie o discuţie cu FMI în luna ianuarie, arătând că prin această măsură se urmăreşte reducerea evaziunii fiscale.

Consiliul pentru IMM: Creşterea salariului minim este necesară, dar va falimenta unele firme mici

Reprezentanţii întreprinzătorilor susţin majorarea salariului minim la 800 de lei, dar atenţionează că din anul 2000 până în prezent creşterile salariale nu au fost corelate cu productivitatea muncii, ducând la adâncirea inflaţiei şi scăderea competitivităţii firmelor.

Dell vrea să se delisteze după 25 de ani de pe bursa din SUA

Producătorul american de PC-uri Dell discută cu mai multe firme de investiţii delistarea de la bursă, după 25 de ani de la listare, parte a planurilor directorului general, Michael Dell, de a restructura compania.

Cum se va stabili impozitul forfetar: Amplasarea, vadul comercial şi indicele de sezonalitate vor fi analizate

Amplasarea afacerii, vadul comercial şi indicele de sezonalitate vor fi câteva dintre criteriile analizate pentru stabilirea impozitului forfetar, care se va aplica ca procent dintr-un venit standard pentru fiecare domeniu, potrivit reprezentanţilor întreprinzătorilor mici şi mijlocii.

2012, cel mai stabil an de criză în privinţa preţului de vânzare al apartamentelor. Topul oraşelor cu cele mai mari scăderi

Preţul mediu de vânzare cerut de proprietarii de apartamente noi şi vechi s-a diminuat anul trecut cu 1,3%, de la 991 euro pe metru pătrat la începutul anului la 978 de euro pe metru pătrat la finele lunii decembrie, oraşele cu cele mai mari scăderi fiind Constanţa, Cluj-Napoca şi Ploieşti.

Germania se aşteaptă la încetinirea economiei ţării în acest an

Guvernul german se aşteaptă la o încetinire a avansului economic în acest an, cu o creştere a PIB limitată la 0,5%, după 0,8% anul trecut, potivit cotidianului local Handelsblatt.

HP a redevenit cel mai mare producător de PC-uri la nivel mondial, devansând Lenovo

Hewlett Packard (HP) a redevenit în trimestrul al patrulea cel mai mare producător mondial de PC-uri, devansând Lenovo Group, dar a sacrificat probabil marja de profit pentru a câştiga cotă de piaţă, potrivit companiei de analiză a pieţei Gartner.

Swatch cumpără firma de bijuterii Harry Winston, imortalizată de Marilyn Monroe

Swatch, cel mai mare producător de ceasuri la nivel mondial, a convenit preluarea pentru 1 miliard de dolari a diviziei de bijuterii a companiei Harry Winston, imortalizată de Marilyn Monroe în cântecul "Diamonds are a Girl's Best Friend" din celebrul film "Gentlemen Prefer Blondes".

Rompetrol anunţă că este deschis dialogului cu angajaţii, după protestele de pe platforma Petromidia

Rompetrol a anunţat că este deschis dialogului cu angajaţii săi, "în măsura în care cererile acestora sunt în acord cu legislaţia în vigoare şi nu periclitează stabilitatea financiară sau operaţională a companiei", după ce o parte a sindicaliştilor de pe platforma Petromidia au protestat luni.

Toyota a redevenit liderul auto mondial în 2012, devansând General Motors

General Motors (GM) a anunţat luni vânzări de 9,2 milioane de vehicule în 2012, în creştere cu 2,9%, dar a pierdut statutul de cel mai mare producător auto la nivel mondial, în favoarea Toyota.

Fuziunea UPS cu TNT Express a picat. Comisia Europeană nu a avizat preluarea

Grupul american UPS, cea mai mare companie de curierat din lume, a anunţat că renunţă la oferta de 5,2 miliarde euro pentru preluarea concurentului olandez TNT Express, deoarece Comisia Europeană (CE) nu va aviza fuziunea din considerente antitrust.